sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Fisa de lectura a cartii :

“Recomandari psihanalitice pentru mame “
(A Primer for Mothers ) ( 1931)

Wilhelm Stekel, medic si psihanalist austriac reputat, este unul dintre cei mai importanti colaboratori ai lui Freud din perioada de inceput a psihanalizei. Ulterior ideile lor au avut un parcurs divergent, in principal pe tema aparitiei nevrozelor.
Principalele sale contributii se referea la simbolismul viselor si la psihosexologie.
Deasemenea, el este creatorul asa numitei psihanalize active, adica un fel de terapie din zilele noastre.

Este foarte preocupat de psihanaliza copiilor si a adolescentilor si fundamentul teoriei lui este ideea ca moralitatea si sanatatea unui copil sunt determinate cel mai tare de mediu, in special de cel familial . Acest lucru este evident inca din primul capitol al cartii, unde autorul declara:

“Vreti sa faceti din copilul dumneavoastra un om fericit, care de asemenea sa iubeasca viata, sa se bucure de existenta si pe care sa nu-l chinuie intrebarea: Ce rost are sa traiesti ?
Acest fapt este deja un castig cert pentru copil! Aveti nevoie de copil nu pentru a umple golul existentei, ci pentru ca el sa impartaseasca plinul vietii dvs....”


“Greseala principala mi se pare aceasta: asteptam de la copii sa ne faca fericiti, in timp ce datoria noastra este de a-i face noi pe ei fericiti.
Deci nu asteptati prea mult de la copil. .... Copilul va fi un om cu toate calitatile si slabiciunile unui om. De dvs. depinde care se vor exprima mai tarziu mai puternic: calitatile sau slabiciunile.......”

“Inca nu stim caile prin care se transmit asupra copilului impresii sufletesti. Cert este ca intr-un corp sanatos si care se bucura de viata se dezvolta o fiinta pe masura.....
Educarea copilului incepe inca din prima zi a sarcinii. Sangele dvs. Hraneste copilul, fortele sufletului dvs. se rasfrang asupa sa, gandurile si emotiile dvs. i se transmit. ”


Aparut in anul 1931, cartea “Recomandari psihanalitice pentru mame” este una din cele mai cunoscute carti “populare”, scrisa de reputatul psihanalist.

Inca din titlul cartii este evident ca aceasta carte nu se adreseaza specialistilor din bransa, ci unor “profani”, mamelor, care desi pot fi total neinteresate de domeniul psihanalizei, totusi vor fi interesante de aceasta carte si o vor gasi utila prin prisma recomandarilor si solutiilor pe care le ofera ea cu privire la cresterea si educarea copiilor.
Insusi autorul afirma in prefata a doua ca aceasta este cea mai importanta din scrierile sale, intrucat dorinta sa este ca “principiile unei educatii corecte sa rodeasca in cele mai largi cercuri.” Iar acest lucru se intampla, caci la 1931 existau deja traduceri in 3 limbi ( olandeza, maghiara si romana) si urma in scurt timp aparitia de traduceri in alte 5 limbi ( engleza, portugheza, poloneza, sarba si ceha). Intentia declarata a autorului a fost aceea de a scrie in viitor un alt volum dedicat parintilor, despre educatie sub denumirea “Completari la teoria moderna a educatiei”. Aceste completari insa au aparut sub forma unor articole in revista “Punctul de cotitura in viata si in suferinta”.

Cartea are 2 parti si este structurata sub forma a 16 scrisori adresate, evident mamelor. Fiecare scrisoare este scrisa la persoana a doua, si incepe cu formula : “Draga prietena, “. Aceasta formula de inceput, dar si tonul familial ( cand prietenos, cand autoritar) cu care este scrisa cartea, si limbajul lipsit de termeni stiintifici specifici psihanalizei, fac din aceasta carte intr-adevar o “prietena” pentru mamele preocupate de educatia copiilor lor, cel putin pentru cele din secolul XX.
Dar de asemenea, W.S. doreste sa fie un prieten si un terapeut si pentru cuplul in mijlocul caruia si-a facut aparitia copilul, pentru ca are cunostinta despre schimbarile negative care pot surveni in cadrul cuplului. De aceea el ofera niste sfaturi, femeilor de data aceata, pentru evitarea acestor schimbari periculose,, in special in capitolul 2. Aceste sfaturi de cuplu isi justifica apritia in care intrucat, asa cum am mai zis, conform ideologiei sale, W.S. considera ca problemele de cuplu afecteaza negativ dezvoltarea si educatia copilului. Lucru care se probeaza in ziua de azi cu si mai multe argumente decat la 1930.

Asadar cartea, desi este scrisa de un om de stiinta, este mai mult informativa si educativa, decat stiintifica. Ea este scrisa pentru publicul larg, sau cum s-ar spune azi, este o carte “comerciala”.

Ca idee principala a cartii, Stekel, sustine ca adesea, ca părinţi, ne creştem copiii ghidaţi de prejudecăţi pe care le-am moştenit de la părinţii noştri. Cea mai răspândită şi cea mai dăunătoare dintre acestea, potivit autorului, este că, la începutul vieţii, copilul este pur la suflet şi la trup ca un înger. Aşa încât, dacă vom constata că fratele mai mare nu-şi iubeşte frăţiorul sau surioara, suntem foarte contrariaţi şi uneori îl pedepsim. Sau, dacă vom constata la copilul nostru anumite activităţi erotice, ne întrebăm dacă nu cumva e ceva grav şi trebuie să mergem la pediatru.
De aceea Stekel vrea sa ne eliberează de prejudecăţile tradiţionale şi, inspirat din rezultatele psihanalizei, doreste sa ne arate terenul realităţii psihice: la naştere, copilul este un mare egoist (şi hedonist), pe care doar treptat educaţia îl poate transforma într-o fiinţă altruistă.

Am extras din cartea renumitului psihanalist ideile / principiile “de actualitate”, cu care “parenting-ul modern”, dar si eu in calitate de mama, rezonam, si a rezultat lista de mai jos:

- Dragostea nu este si nu trebuie sa fie slabiciune. In educatie trebuie imbinata educatia cu fermitatea, conform autorului si eu as adauga aici ca factor important si consecventa.

- Pedepsele severe si violenta nu ajuta, ba dimpotriva, prin bataie se obtine de obicei contrariul a ceea ce se doreste. Educarea in teama este un mare pericol.

- Prea multa lauda este cel mai adesea la fel de daunatoare ca si excesul de critica si mustrare.

- Exista numai un fel de educatie, exemplul parintilor. Copii isi imita modelele. Parintii ii educa prin invatamant intuitiv. “Avem misiunea sa punem pret pe ceea ce este propriu copilului, sa menajam sentimentul personalitatii sale fara a-l supraestima sau a-l subestima, si sa formam un om fericit.”

- Copilului ii vor fi impuse cerintele culturii, dar este esential ca acest lucru sa nu se faca cu forta, ci trebuie procedat in asa fel incat copilul sa consimta aceste cerinte. Nu trebuie nici sa construim nici sa distrugem obiceiurile copilului. Trebuie doar sa-l invatam sa isi dezvolte propriile obiceiuri intrucat supunerea oarba creaza “sclavi”.

- Este o greseala mare de educatie aceea de a le cere copiilor sa se rusineze. Educatia in spiritul rusinii, daca este exagerata, poate avea urmari grele, precum importanta prea mare acordata impresiei pe care o faci asupra celor din jur ( ce vor spune ceilati despre asta? ).

- Copilul nu trebuie mintit niciodata. In caz contrat el nu va ierta si nu va uita acest lucru si “isi va lua revansa” cu propriile minciuni. Asa cum am spus mai sus, v-a urma modelul.

- Este esential sa le oferim copiilor increderea noastra, pentru a ne bucura apoi si noi de increderea lor. Sa le fim prieteni, si ghid, si sa nu ridicam intre noi si ei o bariera a rusinii si timiditatii, care mai tarziu este de neinvins.

- Nu raspunde cu cruzime la cruzimea copiilor, si nici cu violenta la violenta. Trebuie sa inabusim cu energie si fermitate, dar evident fara violenta, manifestarile de furie, si astfel copiii nu vor ajunge sa-si creeze niste obisnuinte din aceste comportamente de cruzime sau violenta.

- Este recomandat sa vorbim copiilor normal, nu stalcit in limbaj de copil ci in limbaj de adult, intrucat asa isi va insusi mult mai repede si mai usor limbajul corect. Copilul trebuie sa auda pronuntia corecta a cuvintelor, in caz contrar putand foarte usor sa isi insuseasca greseli de pronuntie.

Pe langa aceste idei si principii pe care le consider intr-adevar valoroase, in cartea lui W.S am identificat si niste idei putin controversate in prezent , care se afla in contradictie cu tehnicile de crestere si educare a copiilor.

Spre exemplu, in cartea sa W.S. are o pozitie in totala contradictie cu principiul autoreglarii ( A. Gesell) sau cu cel al interventiei reglatoare. Conform principiilor enuntate de W.S., copilul trebuie sa doarma neaparat intr-o alta camera decat parintii, si sub nicio forma in acelasi pat, si trebuie sa aiba un program de masa “agreat” de parinti, adica ultima masa seara, si prima dimineata.
Copilului nu i se va da niciodata sa manace in timpul noptii. Copilul este lasat sa tipe noaptea, pana va invata sa doarma toata noaptea fara sa solicite lapte.
Iar in ceea ce priveste durata suptului, acesta nu trebuie sa depaseasca 10-12 minute. Dupa aceasta perioada, mama “trebuie sa fie neinduplecata, sa-l indeparteze de la san, si sa-l lase sa tipe pana la urmatoarea masa.”

In schimb, daca este ud, trebuie neaparat schimbat, deoarece faptul de a sta culcat in umiditate este un puternic factor de placere pentru bebelus. Ia pedeapsa care il lipseste de placere cu adevarat este sa ii schimbi imediat.
Aceasta este o alta contradictie fata de principiul autoreglarii care, considera ca bebelusul nu trebuie schimbat foarte des, decat daca se constata ca il dernjeaza lipsa de igiena. (Evident aici trebuie sa mai tinem cont si de aparitia scutecelor de unica folosinta absorbante, datorita carora bebelusul nu mai sta in umiditate si asta schimba conditiile la care se raportau regulile lui W.S..)

Procedand conform celor de mai sus, W. S considera ca mama va castiga “lupta pentru dominatie” dintre ea si copil, care debuteaza in prima clipa in care copilul vede lumina zilei. In acest context as adauga ca nu sunt putine fragmentele din carte in care copilul mic este descris ca un “mic tiran” al carui scop este sa ne “pedepseasca”, sa ne “tortureze”.

O alta idee a autorului care nu este deloc in acelasi registru cu ideile din prezent, este aceea ca un copil trebuie alaptat pana la maxim 9 luni. Si asta deoarece, conform teoriei freudiene, intarcarea este ca un fel de castrare, si cu cat se produce mai tarziu cu atat repercusiunile sunt mai grave.

Intr-adevar, si in ziua de azi alaptarea a ramas un subiect controversat din punct de vedere psihologic, psihologii evitand sa mai precizeze o varsta fixa, asa cum o face W. S. , la care alaptarea trebuie incheiata.

Avand in vedere recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, de a alapta cat mai mult, daca se poate chiar pana la 2 ani, deoarece laptele matern este foarte important pentru sanatate copiilor, tendinta psihologilor este sa recomande si ei ca prag maxim varsta de 2 ani, considerand ca prelungirea alaptatului dupa aceasta varsta are riscul sa excluda copiii de la stadii psihologice si biologice de dezvoltare, urmand ca apoi sa "ii arunce" abrupt intr-o etapa pentru care nu sunt pregatiti. Iar acest fapt este accentuat de dorinta copilului de a ramane in stadii de dezvoltare timpurii, pentru ca ii asigura confortul, siguranta.

Inca o idee care mi se pare ca nu este intemeiata si pe care multi psihologi o contesta in prezent, dar pe care W.S o sustine cu tarie, este aceea de a nu te juca cu copilul: “Orice joc inutil cu copiii trebuie eliminat. Lasati copilul sa se joace singur si nu-i tulburati dezvoltarea!”. Intr-adevar, sunt de acord ca nu trebui sa perturbi jocul copilului, atunci cand acesta se joaca singur, si ca trebuie sa lasi copilul sa conduca si sa impuna jocul. Insa jocul cu copiii creaza o apropiere de acestia si o intelegere mai buna a trairilor si nevoilor lor in prezent existand chiar metode de terapie si relationare prin joc.


In carte mai sunt abordate teme precum homosexualitatea, copiii facuti in afara casatoriei si statutul lor, divortul si efectele sale asupra copilului, relatia dintre parinti si profesori, relatia dintre copii, scoala si profesori s.a.m.d.

Trebuie sa recunosc ca modul in care autorul trateaza aceaste teme tradeaza foarte putin faptul ca aceasta carte este scrisa cu mai bine de 80 de ani in urma. Acest lucru se datoreaza probabil gradului de civilatie ridicat pe care Austria il atinsese deja la momentul scrierii cartii, dar si viziunii, sau mai bine zis a clarviziunii autorului, care a reusit sa extraga niste idei “corecte”, esenta principiilor educatiei copiilor. In fond, oricat ar evolua lumea, copiii se fac si se educa aproximativ in acelasi mod, iar nevoile lor esentiale sunt aceleasi.

Niciun comentariu: