marți, 13 august 2013

Veniturile unei mame Partea 1 - concediu de sarcina si lauzie


Ma tin demult sa scriu un astfel de articol, pentru ca atunci cand vine vorba de calculul Concediului de Maternitate cunoscut si ca Concediu de Sarcina si lauzie (CSL) si a Indeminzatiei din Concediul de crestere copil ( ICCC) sunt extrem de multe probleme si confuzii.
Pentru ca pana la urma,chiar daca un copil are nevoie in primul rand de dragostea parintilor, mai are nevoie si de alte lucruri, care se obtin in mare parte cu bani.

Primul venit dupa retragerea din activitate este venitul din Concediul pentru Sarcina si Lauzie( CSL). Aceste venituri, iti sunt platite in continuare de compania la care ai lucrat. Tot ce ai de facut este sa duci concediile de la doctorul de familie, in original, companiei la care lucrezi. Cum acest concediu se intinde pe durata a 126 de zile calendaristice, adica 4 luni si un pic, avand in vedere ca doctorul poate sa-ti dea concediu maxim 30 de zile odata,vor exista minim 4 formulare de concediu de dus la locul de munca.

Daca ati avut 2 sau mai multe locuri de munca, la locul de munca de baza, cel la care ai fost incadrat cu deducerea personala, duceti formuarul in original, iar la celelalte duceti copii dupa original, care trebuie sa aiba pe ele parafa si semnatura doctorului si mentiunea Conform cu originalul.

Calculul venitului din perioada acestui concediu, nu este foarte complicat, dar iti poti prinde putin urechile daca nu ai nicio treaba cu contabilitatea. Asa ca, ma gandisem sa fac un fisier excel in care sa se faca mai usor acest calcul. Insa mi-a luat-o inainte o colega, si ma bucur ca a facut-o, caci este o mare experta in excel si cu ocazia asta puteti invata si niste mici trucuri de excel daca va intereseaza :). Aveti AICI adresa unde gasiti calculatorul pentru concediul de sarcina si lauzie.

Oricum, ce va pot spune sigur este ca in perioada in care sunteti in Concediul de Sarcina si Lauzie incasati un pic mai mult decat incasati din salariu intr-o luna normala. Pentru ca el, grosso modo, se calculeaza ca 85% din media veniturilor brute pe ultimele 6 luni.

Ce mi se mai pare important sa stiti despre acest concediu, este ca el poate fi luat atat inainte, cat si dupa nastere, cu conditia ca dupa nastere sa ai minim 42 de zile de concediu. Cum se traduce asta in bani?

Daca ai vrea sa il iei pe tot inainte, ceea ce nu prea se poate, ca oricum doctorul nu ar trebui sa iti dea adeverinta decat dupa saptamana 30 de sarcina, timp de 42 de zile, dupa nastere, nu vei avea niciun venit. Cu alte cuvinte, indemnizatia pentru crestea copilului, nu se acorda 1 an, sau ma rog, 2 ani, in functie de optiune. Se acoda 1 sau 2 ani minus aceste 42 de zile care reprezinta cam 1,5 luni, si in care tu teoretic trebuie sa fii in Concediu de Sarcina si Lauzie.

Dupa ce au trecut cele 42 de zile de esti indreptatita sa primeste venitul din Indemnizatia pentru Concediu de Crestere Copil, asta daca ai avut minim 12 luni lucrate inainte de a naste. Dar despre indemnizatie o sa scriu un alt post.


In cazul in care v-ati gandit sa va luati tot CSL dupa ce nasteti, trebuie sa fiti constiente ca din punct de vedere finaciar, sau mai bine zis, din punctul de vedere al "banilor nemunciti" veti fi putin dezavantajate. Pentru ca cele 4 luni de CSL se vor scadea din cele 12 luni de stat acasa, si veti mai beneficia doar de 8 luni de ICCC. Asta va spun asa, pentru ca multe femei au dilema datei la care decid sa intre in CSL. Bineinteles ca daca ai un salariu foarte mare, peste 1000 de euro net, avand in vedere plafonul de 3400 de lei al ICCC, poate va este mai bine dpdv finaciar daca intrati in CLS cat mai tarziu.

Fiecare trebuie sa se gandesca la variantele ce-i servesc cel mai bine interesele ei de mama si interesele copilului. Caci pana la urma, timp de 1 an de zile macar, ar fi bine ca totul sa se reduca la o relatie armonioasa mama copil.


Toate cele bune.


joi, 8 august 2013

Nastere prin cezariana Maternitatea Giulesti ( Panait Sirbu) - necesar bagaj

Dragelor,

Am o buna prietena care a nascut la Giulesti, tot anul trecut, tot cu doctora ROxana Rosca, dar a nascut prin cezariana. Prietena mea a fost atat de draguta incat mi-a facut o descriere a bagajului necesar pentru nasterea prin cezariana ca sa-l pot impartasi cu voi. Asadar, aveti mai jos cele impartasite de ea.

"1. Pt ATI ( nota mea : terapie intensiva) :
nu ai voie decat cu poseta, practic fara bagaj, eu am avut
- apa( f important de avut apa si eventual si un pai ca e mai simplu de baut dupa operatie),
- bani :) si
-telefoane care oricum la ATI stau inchise si inchuiata intr-un dulapior; fam si prietenii te suna pe un fix pe care ti-l aduce o asistenta
-plus alte chestii pe care eu le car mereu in geanta ( servetele, elastic de part etc)
+ kit-ul pt celule stem
2 bagajul pe care ti-l aduce sotul dupa ce te muta in salon :
-camasi de noapte ( eu am vut 3 dar oricum iti dau si ei de acolo cate vrei curate si la orice ora deci nu e obligatoriu),
- papuci,
-chiloti ( am avut multe perechi vreo 6 - 7 si le-am folosit pe toate !!!),
- vata 2 pachete mari ( dar nu am folosit tot),
- fese sterile bucati lungi ( vreo 5 pachete ),
-absorbanate un pachet,
-sapun, pasta de dinti, periuta, deodorant, hartie igienica,
-telefoane ( acum ai voie :) ) incarcator tel,
-ceva mancarica dar nu ai voie la inceput decat iaurt si supa clara de legume eventual si ceai.

Eu recomand in plus fata de obligatoriu o crema pentru mameloane ca nu se stie niciodata, o pompa pt muls ca sa ajute productia de lapte pt ca pompa de la spital e mereu ocupata bebe e mereu satul si nu suge asa ca majoritatea femeilor mai ales dupa ceraziana au probleme ca vine lapticul mai greu, dar pompa ajuta. Servetele umede antibacteriene si o lotiune de dezinfectat mainile ( chiar daca te speli pe maini de fiecare data cand te duci la bebe totusi in spital se gasesc cele mai mari nenorociri).

Si bagajul lui bebe : scutece ( vreo 20de bucati, oricum ce aduc parintii pe bebe se pune intr-o punguta sub pututul bebelusului si cand te duci la alaptat vezi daca s-au terminat si mai e nevoie sa aduci, si in plus asistenetele nu lasa copiii neschimbati daca nu mai au scutece iau de la alti bebei dar e bine sa te asiguri ca are mereu acolo in punguta cateva), baneocin pudra pt buricul lui bebe, crema sau ulei pt fundulet, servetele umede pt bebei.

Iar la iesirea din spital hainute pt bebe si pt mami.

In plus cine are fetita ii recomanda sa se duca cu cercelusii inainte sa iasa din spital sa-i puna asistentele ii duci inainte sa te externezi si ele ii tin putin in spirt ets si te invata si cum sa faci toaleta ureghiuselor dupa , dar atentie ca e taxa de 50 de lei pt acest serviciu. "


Multumim mult Rodica :) .

miercuri, 10 iulie 2013

Desert delicios si sanatos fara zahar

La baza acest desert este banalul gris cu lapte. Pe care eu l-am adaptat pentru a-i oferi lui Matei un mic dejun sanatos, satios si gustos.

In mod normal un gris cu lapte contine lapte, gris si zahar. Nu dau cantitati ca e prea simplu de realizat. Eu am pornit de la ideea de a-l face fara zahar, asa ca m-am gandit sa folosesc niste fructe uscate.

Aveam in casa caise, smochine, curmale si chiar coacaze negre uscate. Asa ca am folosit de toate. Le-am taiat bucatele mici mici, caci teoretic era o gustare pentru Matei.

Am pus cantitatea de lapte din care vroiam sa fac grisul pe foc, si am adaugat in ea fructele confiate taiate marunt.

Le-am lasat pana s-a incalzit bine laptele si apoi am inceput sa torn grisul in ploaie , putin cate putin, amestecand mereu. Atentie ca grisul nu se umfla imediat, asa ca nu puneti foarte mult ca o sa iasa prea gros sau nefacut. In cazul asta, pur si simplu mai adaugati lapte si amestecati bine.
Dupa ce a ajuns la consistenta dorita, am inchis focul si am adaugat scortisoara, praf de vanilie natural si niste caju crud si nuci braziliene, maruntite la blender. Totul a durat mai putin de 15 minute iar rezultatul e unul pe care cred ca l-ar aprecia orice copil, indiferent de varsta, ba chiar si cea mai mare parte din adulti.

A iesit un super preparat, gustos si dulce de n-ai fi zis ca nu are pic de zahar. Noi adultii ne-am batut pe ce a fost surplus fata de portia lui Matei si mi-am promis ca data viitoare fac pentru toata familia.

Este un preparat potrivit de la varsta de 1 an, cat are Matei acum. Eu ii mai facusem si pe la 10-11 luni ceva similar, doar ca fara caju si nuci, iar in loc de lapte de vaca, atunci am folosit lapte praf.
Recapitulez ingredientele :
-Lapte vaca sau lapte praf
-Gris - eu am folosit un gris bio
-fructe uscate
-scortisoara
-vanilie naturala
-amestec de nuci date la blender .

Sa aveti pofta !

marți, 2 iulie 2013

Ce e bine sa mancam dupa o nastere naturala si de ce ?


Nasterea naturala, in Romania cel putin, in cele mai multe cazuri presupune si efectuarea unei epiziotomii.

Pentru cine nu stie iata definitia medicala a epiziotomiei :

este o taietura chirurgicala facuta chiar inainte de delivrenta in zona musculara dintre vagin si anus (zona numita perineu) pentru a largi deschiderea vaginala.

O sa va intrebati care e legatura dintre alimentatia dupa nastere si epiziotomie.

Ei bine, aceasta taietura este cusuta imediat dupa nastere si exista riscul infectarii sau desfacerii ei, sau chiar al unor afectiuni mai grave, cum sunt rupturile sfincterului anal.

De aceea este foarte important ce mancati, ca nu cumva sa va constipati si sa fortati aceasta taietura, care poate duce la complicatiile mai sus amintite.

Mie personal chiar mi s-a zis ca trebuie sa fac treaba mare neaparat inainte de externare, si am fost intrebata de asistentele de la pansat daca am facut.

Si acum sa va zic si cam ce trebuie sa mancati. Asa cum zicea o asistenta batrana si simpatica, " mancati tot ce e bun" : carne fiarta sau la gratar, peste la gratar, legume gatite , iaurt , compot. Nu cartofi, nu paine si fainoase, nu orez, nu banane si alte produse care stit ca va constipa. Fructe si legume proaspete in masura in care considerati ca nu ii fac rau copilului prin laptele pe care il consuma ( apropo de colici) .

Cu toate astea, trebuie sa va anunt ca, mancarea pe care o veti primi in spital nu va tine deloc cont de aceste recomandari, asa ca incercati sa consumati mai mult mancare de acasa . Mie sotul meu, dupa ce in prima zi mi-a adus un sandwich, ca nu stiam inca de aceste restrictii, mi-a adus a doua zi un somon la gratar cu garnitura de spanac facut cu parmezan, asa cum imi place mie. A fost si delicios si m-a ajutat si in problema constiptiei.

Epiziotomia este intr-adevar o chestie neplacuta dar, din ce am experimentat eu, daca e facuta cum trebuie, se va vindeca bine, si nu va va mai durea, in maxim 2 saptamani-1 luna.

joi, 27 iunie 2013

Despre sectia neonatologie Maternitatea Giulesti ( Panait Sarbu)

Vezi si post-ul despre Ce e bine sa mananci dupa o nastere naturala si de ce ?
Scriu acest post in principal ca raspuns la intrebarile din comentariul unei viitoare mamici la articolul "Avantaje si dezavantaje nastere Maternitatea Giulesti".

Intr-adevar, nu sunt prea multe informatii despre ce se intampla in maternitate la sectia neonatologie. Si cred ca e asa pentru ca o femeie care nu a mai nascut niciodata nu prea stie ce sa intrebe.

O sa fac si o scurta precizare, pentru ca sunt sigura ca nu toata lumea stie acest detaliu general.
Neonatologia, este ramura medicala care se ocupa de nou nascuti. Asadar sarcina si nasterea este in aria specializarii medicale numita obstetrica-ginecologie, iar ingrijirea bebelusului dupa nastere este in aria specializarii medicale numita neonatologie. Cu alte cuvinte, dupa nastere, medicul ginecolog nu se ocupa in continuare de copil, ci doar de mama, pana la externare. Copilul este preluat in grija de un medic neonatolog. Eu la Maternitatea Giulesti am avut-o ca medic neonatolog la copilul meu pe doamna doctor : Palosanu Cleopatra. Desi este o tipa tanara, in jurul la 35 de ani, mie mi s-a parut un doctor ok. La externare i-am oferit un buchet de flori cu o mica atentie atasata si aproape ca nu a vrut sa-l primeasca.

Dar sa revin la intrebarile viitoarei mamici.

Hainutele copilului

Dupa nastere, la sectia neonatologie, nu ti se cer niciun fel de hainute pentru bebe, intrucat la Giulesti, bebelusii, cat timp sunt in maternitate, inca sunt tinuti infasati, cu scutece de la spital. In schimb iti trebuie alte lucruri, despre care am scris aici.

Vizitele rudelor la bebelusi

Tatal, si daca sunt pe aproape, si alte rude, reusesc sa vada bebelusul dar intr-un cadru neoficial sa spun asa. Sotul meu l-a vazut pe Matei cred ca la nici o ora dupa nastere. A mers la sectia neonatologie la salonul de nou nascut, si o asistenta, care tocmai il cantarea si il masura i-a permis sa-l vada putin, cat sa se emotioneze de-a binelea si sa-i faca o poza. In rest, urmatoarele 2 zile, pana la externare nu l-a mai vazut. Pentru ca in salonul nou-nascutilor nu este permis accesul persoanelor din afara spitalului, cu exceptia mamelor. Insa stiu din auzite ca se mai practica sa dai niste bani la asistente si sa ti-l scoata un pic pe hol. Ma rog, astea sunt lucruri care se schimba de la o tura la alta, in functie de cadrele medicale si personalul auxiliar. Va orientati la fata locului.


Cadrele medicale

Si daca tot am adus vorba de cadrele medicale, aici e clar la noroc. Adica eu am cunoscut acolo o super asistenta, de fapt cred ca era medic rezident, care m-a ajutat cu copilul si mi-a arata ce si cum. Insa din pacate asta s-a intamplat abia sambata, in dimineata externarii. Pana atunci , asistentele pe care le-am intalnit pe tura toata ziua de vineri ( eu am nascut joi la pranz, dar abia vineri dimineata am reusit sa merg la copil) au fost total dezinteresate si aproape ca se evaporau cand era ora alaptarii.

Probabil asta se intampla si pentru ca ele primesc mult mai putine atentii decat asistentele de la Ginecologie. Dar asta pentru ca e total aiurea sa te duci cu banii in buzunar atunci cand te duci la copii, intr-un mediu steril. Ma rog. MAi departe o sa va povestesc putin cum au stat la mine lucrurile ca sa va faceti o idee. Dar tineti minte, nu este neaparat nevoie sa fie si la voi complicat ca la mine.

Cand m-am dus prima oara la alaptat, fiindca nu stiam exact cum sa procedez, am tras de maneca o asistenta si i-am spus ca sunt prima oara acolo si as dori sa ma ajute, ca nu stiu ce sa fac. Mi-a luat copilul si mi l-a pus in brate si mi-a zis sa merg pe scaun sa-l alaptez. Zis si facut! Dar copilul dormea dus. Atunci a venit asistenta si l-a strans un pic de cap in ideea de a-i deschide gura cred, sau de a-l trezi. ( gest care mie mi s-a parut prea violent pentru o fiinta asa mica).
Copilul a prins un pic mamelonul, dar cum spuneam, el era satul si adormit , asa ca nu am inregistrat un mare succes.

La urmatoare sesiune de alaptare, peste 3 ore adica, Matei era treaz si a supt un pic . Dar lucrurile nu mergeau chiar bine si cand a venit asistenta si am rugat-o sa ma ajute, sa vada ce nu fac bine mi-a strans un pic de mamelon si mi-a zis pe un ton bestelitor : "Pai ce sa suga, nu vezi ca nu ai lapte? ".

Mi-a cazut cerul in cap. Dupa ce am plecat de la alaptat m-am dus la pansat, si acolo am dat peste o asistenta batrana si destul de de treaba . Din vorba in vorba i-am zis oful meu, cu alaptatul. Cand a auzit, desi ea avea alte atributii, a venit la mine, m-a strans de ambele sfarcuri si din unul curgea lapte. Mi-a zis ca am lapte, ca o sa vina si la celalat sa nu-mi fac griji.


La urmatoarea sesiune de alaptat, am pus copilul la san mai increzatoare, insa ceva tot nu mergea bine. Matei se chinuia si se enerva. Am rugat-o iar pe asistenta sa ma ajute cu un sfat macar. A venit, a analizat problema si mi-a zis ca copilul nu poate sa suga ca nu am mamelonul format ( aveam mamelon aplatizat) , si imi trebuie un mamelon de silicon. Era prima oara cand auzeam de asa ceva. Am cerut detalii si mi-a zis ca pot sa cumpar de la ea unul daca vreau. Vroiam evident, dar eram si putin suspicioasa in ceea ce priveste bunavointa ei. Atunci am vorbit cu doamna doctor neonatolog si mi-a zis ca da, e nevoie, dar sa iau unul marimea S. Opaaa!! M-a bagat si mai tare in ceata! M-am intors la asistenta si i-am zis ca vreau unul marimea S. Ea destul de irascibila mi-a zis ca ea nu are pe marimi. Atunci i-am multumit pentru oferta dar i-am zis ca nu facem tranzactia.

L-am sunat pe sotul meu, i-am dat indicatiile necesare, si pana la urmatorul alaptat aveam un set de mameloane de silicon marimea S de toata frumusetea, de la Avent. Le-a cumparat de la farmacie. Le-am folosit la urmatorul alaptat si intr-adevar, altfel mergea treaba. Dupa aceea a venit o alta fata care avea aceiasi problema ca si mine, mamelon aplatizat. Deci nu eram singura cu aceasta problema. Oricum, mameloanele de silicon pot fi de ajutor si femeilor care nu au mamelonul aplatizat, in cazul in care face rani ( ragade) de la supt. Si din cate stiu eu aproape toate femeile fac. In acest caz mamelonul de silicon va atenua durerea pe care o simtit in timpul suptului si va va ajuta sa vedeti daca in laptele bebelusului ajunge si sange, lucru foarte posibil atunci cand aveti rani. Daca vedeti ca curge si sange, intrerupeti putin alaptatul. Sangerarea ar trebui sa se opreasca foarte repede. Pentru ragade, din cate stiu eu exista o singura crema recomandata, Garmastan .

Asadar alaptatul nu e pentru toata femeile asa de simplu, si din pacate uneori, nu ai norocul nici sa dai de personal binevoitor care sa te ajute. Insa cu rabdare si incredere lucrurile intra pe un fagas normal. Sfatul meu este sa nu renuntati. Daca nu puteti alapta cum trebuie la inceput, exista si varianta mulsului cu pompa speciala. Eu asa am procedat. Dar despre acest lucru am sa dau detalii intr-un post viitor.

In final, va dau niste sugestii cu niste lucruri pe care eu le-as fi facut daca as fi stiut atunci ce stiu acum:
* bateti-le pe asistentele de la neonatologie mai mult la cap in ceea ce priveste alaptatul daca vedeti ca ceva nu merge cum trebuie, nu spuneti "lasa ca o sa ne descurcam noi acasa!" pentru ca e posibil sa aveti complicatii mari, de genul mastitei, cum a fost dealtfel cazul meu
* cereti-le asistentelor de la neonatologie sa va puna sa va mulgeti la pompa lor din spital, pentru a vedea daca aveti lapte sau nu, si pentru a mai desfunda canalele.

sâmbătă, 22 iunie 2013

Scrisoarea 1 - catre copilul meu


Draga Matei ,

Ai implinit deja 1 an. Este primul tau an si este probabil unul dintre cei mai spectaculosi pe care ii vei trai. Ai invatat cele mai frumoase lucruri posibile pe care sper ca vei stii sa le pretuiesti toata viata : sa iubesti, sa te bucuri si sa razi,sa mananci, sa iti exprimi bucuria sau dezaprobarea, sa pupi, sa dansezi , sa mergi etc, etc. Dar din pacate tu nu iti vei mai aminti acest an minunat, asa ca am sa incerc eu in aceasta scurta scrisoare sa-ti fac un mic rezumat.

O sa incep prin a-ti spune ca acest an mi-a fost de ajuns ca sa imi dau seama ca esti un om minunat si ca orice iti vei dori cu adevarat si iti vei propune sa obtii, cu siguranta vei obtine, pentru ca ai o vointa de fier.

Ai o personalitate puternica si cu greu accepti, chiar si la varsta asta, sa te abata cineva de la drumul tau. Iar in ceea ce priveste energia, cred ca cu ajutorul tau am putea deveni furnizori Enel.Esti in mod oficial cel mai energic si mai activ copil din gasca ta de bebelusi de pe alee. Si sunt ceva bebelusi.

Curiozitatea este un alt cuvant care te caracterizeaza foarte bine. Inca de cand aveai cateva saptamani , trebuia sa te plimb prin casa pentru ca altfel urlai cat te tinea gura. Dar cand te plimbam nu mai ziceai absolut nimic. Stateai cuminte si privea orice lucru ca pe o minune. Cu ochisorii tai mari si inca nedefiniti coloristic, sorbeai din ochi tot ce era viu si colorat, sau in miscare.
Iti placea foarte mult afara, lucru care e valabil si in ziua de azi. De fapt cred ca aceasta este si activitatea ta preferata, dupa mers.

Si ca tot veni vorba, trebuie sa iti spun ca pentru tine mersul la momentul asta este o activitate in sine si din cate imi dau seama, este activitatea care-ti place cel mai mult. Poate te mira ca ne mira acest lucru, dar trebuie sa-ti marturisesc ca pentru oamenii mari acest lucru este putin nefiresc. Pentru noi mersul este mai mult un mijloc de a realiza alte lucruri. Rar mai mergem doar de dragul de a merge si chiar mai rar ne bucuram de mers ca de o activitate atat de minunata. Probabil noi am uitat ce inseamana cu adevarat mersul. Sper ca tu sa nu uiti niciodata. Oricum de cand ai descoperit mersul, de la 7 luni, orizontala nu mai e o optiune pentru tine.



Nu ai mers si nu mergi nici pana in ziua de azi de-a buselea. Lucurile interesante din punctul tau de vedere sunt pe sus. Asa ca ai inceput sa mergi in picioare foarte devreme. Ai facut primii pasi singur inainte sa implinesti 11 luni iar la 11 luni si jumatate ai gasit curajul de a evolua de la cativa pasi facuti singur la mersul independent. Dar afara te tinem inca cu hamul pentru ca esti "vitezoman" si nu esti prea atent la obstacole inca.

Pe langa un mare "mergaret" trebuie sa-ti spun ca esti si un mare dansator. La 7 luni, dansai The twister in curulet. Iar acum te ridici in picioare si daca auzi o melodie cunoscuta incepi sa dansezi. Uneori dansezi si fara melodie :)). Oricum esti foarte foarte foarte haios .

Esti un baietel istet si tare haios. La nici 10 luni cunosteai deja multe animalute si obiecte. Iar acum la un an stii atat de multe incat mi-ar fi greu sa fac o lista aici. Stii aproape toate animalele cele mai cunoscute, domestice si salbatice: de la oaie, vaca, cocos etc, la tigru, girafa,pinguin, foca, bufnita etc. Plus peste, melc, albina, fluture, gargarita. Si esti tare dragalas cand le imiti. In special lupul si elefantul. Mai stii fructele, si alte obiecte de prin casa si jucarii. Si ai deja o pasiune pentru porumbei. Iti place la nebunie sa-i alergi prin parc cu mamaie . Iar cand vin eu acasa imi povestesti cu manutele tale grasute si cu niste sunete adorabile, cum zboara porumbeii sus, sus.

Ai zis mama si tata prima oara la 9 luni jumate. Si chiar stiai ce ziceai, pentru ca la tati cel putin, cand ai zis prima oara Tata te-ai dus la el, ai ridicat mainile sa te ia si ai zis TATA. Am fost tare emotionati. S-a intamplat cand eram la o plimbare in Politehnica.

Iti place sa te joci, iar jucariile tale preferate sunt cele cu roti. Si oriunde le gasesti, pe roti, te apuci sa le invarti. Iti mai place foarte mult si sa te joci cu mingea.

Dar mult mai mult decat jucariile iti plac cartile. Iti place la nebunie sa ne uitam pe carticele. Si ai trecut de la carticele de bebelusi cu imagini si poze la carticele adevarate cu povesti. Acum cel mai mult iti place Cartea Junglei. Cred ca iti place de Mougli, pentru ca l-ai pupat de cateva ori pe carte.

Dar cel mai mult iti place de tine sau de bebelusi. De cate ori vezi poza cu tine de pe telefonul meu razi si o pupi.

Iti place sa cantam si sa dansam. Cantecelele tale preferate sunt : Wheels of the buss, O vioara mica, Quand un amigo baila, La multi ani, O lume minunata etc .

Esti un bebelus tare frumos si majoritatea cred ca esti fetita, asa de dragalas esti. Noi familia, suntem topiti dupa tine. Toata viata noastra se invarte acum in jurul tau. Dar este o viata tare frumoasa, si nici ca ne vom plange vreodata de ameteli.

La multi ani dragul meu. Te iubeste si te saruta cu cel mai mare drag, Mama!

sâmbătă, 15 iunie 2013

Sunt cetatean european si am ...DREPTATE

Chiar asa.

Acum ma bucur ca am vazut acest promo la TV atata timp. Bine, ca sa fiu sincera, cand am vazut spoturile care se terminau fara sa vezi vreo urmare imi si imaginam cum tipul este luat la misto sau chiar la un tir de injuraturi de mama.

Dar ma rog, sa trecem la povestea mea care merita toata atentia caci are potential de jurisprudenta.

Face parte din categoria cum sa-mi fac dreptate singur? Cu inteligenta.

Incepem . Aveam o camera web HD de la Microsoft cumparata anul trecut in august de la Domo. O foloseam ca sa mai vb cu frate-miu in Suedia. Saptamana trecuta am constatat ca nu mai merge. Am sunat la Domo si mi-au zis ca este inlocuibila pe baza bonului si/ sau a facturii fiscale. Mi-au zis sa trimit un mail cu acestea scanate la adresa service@domo.ro . Toate bune si frumoase . Ah nu, de fapt nu sunt chiar asa. De unde sa mai iau eu bonul si factura de acum un an? Nu le-am pastrat. Eram capie la vremea aceea, aveam un copil de o luna si un pic care ma baraia zi si noapte . Cine se gandea la garantia camerei web.

Dar iata ca imi vine o idee. Am facut achizitia online. Am cautat in inbox si minune mare. Am gasit mailurile de la Domo prin care imi confirmau comanda si mailurile prin care imi confirmau plata. Asa ca am prins putin curaj.
Am trimis urmatorul mail :

Buna ziua,
Am vorbit cu colegii dumneavoastra din call center si mi-au dat aceasta adresa pentru a imi rezolva problema referitoare la produsul WebCam Microsoft Full HD LifeCam 6000.
Am comandat online anul trecut pe 31 iulie de la dumneavoastra acest produs. L-am folosit de cateva ori insa weekend-ul acesta cand am vrut sa-l folosesc am constatat ca nu mai merge si as vrea sa ma ajutati in aceasta privinta.
Numarul de comanda este 495548 pe numele Vlad Alina. Am deasemena si notificarea primita de la dumneavoastra pe aceasta adresa de e-mail, in data de 2 august 2012, cum ca acest produs a fost incasat prin card.
Va rog mult sa imi spuneti cum trebuie sa procedez mai departe pentru remedierea acestei problem.
Va mutumesc anticipat,
Alina Vlad


Am primit acelasi raspuns ca si la telefon:

produsul dumneavoastra este inlocuibil in baza bonului fiscal,va rugam sa va prezentati cu acesta impreuna cu produsul la cel mai apropiat magazin Domo.

M-am gandit ca omul nu intelesese din emailul meu ca nu mai am factura. Am mai trimis urmatorul mail :

Multumesc, dar eu am cumparat produsul online si l-am platit cu cardul deci nu am niciun bon. Pot prezenta doar dovada platii online.

Am primit urmatorul raspuns:

chiar daca ati facut achizitia online si ati platit cu cardul, cand ati primit produsul acesta a venit insotit de factura+bon fiscal, va rog sa verificati.

Deci era clar, nu aveam bon nu imi schimbau produsul.

Era cat pe ce sa accept situatia. Dar apoi am zis NU. Este absurd. Am o comanda finalizata si un numar de comanda care demonstreaza ca Alina Vlad a cumparat acest produs, in data de ..... de la Domo. Ei mi-au confirmat acest lucru, m-au gasit in baza de date si totusi fara un bonulet nu vor sa-mi inlocuiasca produsul. Cat de prostesc poate fi! Evidenta nu mai valoreaza nimic?!?

Cu alte cuvinte imi spuneau , stim ca ai dreptul sa-ti inlocuim produsul dar ca sa vezi, noi am gasit o scuza buna ca sa nu o facem, sac.


M-am enervat si mai tare. Apoi m-am calmat. Nu avea rost sa ma cert cu ei si sa-i amenint cu plangeri la Protectia consumatorului etc. Sunt smecheri si stiu ca astea dureaza asa mult si iau atata timp incat omul se lipseste de cele mai multe ori. Trebuia sa actionez inteligent si sa-i bat cu propriile arme: ignoranta si nepasarea. Asa ca am mai trimis urmatorul mail:

Nu am acele documente pentru ca nu m-am gandit ca o sa am probleme cu aceasta comanda. Erau doar niste jucării si aceasta camera. Totusi am dovada achiziție produsului. Din câte stiu eu in legislația europeană a drepturilor consumatorului, care se aplica si la noi mai nou, la achizitiile online este de ajuns sa poti face dovada achizitiei, ceea ce este valabil in cazul meu. Pentru ca la achiziție online bonul si / sau factura nu mai sunt singurele dovezi ale achizitiei produselor din magazinul dumneavoastră.

In alta ordine de idei, mai stiu si ca in fiscalitate este prevazut faptul ca poti cere un duplicat după factura de cumpărare in cazul pierderii acesteia.

De aceea va rog mult sa va interesați si sa-mi spuneti ce soluție de remediere găsim tinand cont de toate aceste aspecte. Sunt un client mulțumit al magazinului dumneavoastră si as dori sa rămân asa.

Va multumesc anticipat,


Asadar i-am incoltit ! Le-am dat 2 variante de rezolvare, ambele convenabile mie.

Dar trebuie sa va marturisesc urmatorul aspect.

Nu am habar ce prevede legislatia europeana in materia de protectia consumatorului.Doar m-am gandit logic. Bonul si factura sunt documente fiscale. Ei le emit pentru ca-i obilga legislatia fiscala, nu pentru mine. Pentru mine orice dovada ca am cumparat produsul de la ei ar trebuie sa fie de ajuns ca sa pot beneficia de dreptul meu de a schimba produsul stricat. Si era probabil ca cineva de la legislativul european sa se fi gandit si la acest aspect. Caci vorbim de achizitii online.

Iar in ceea ce priveste eliberarea facturii duplicat prevazuta in codul fiscal, nu stiu daca e valabila si pentru persoane fizice. Dar din nou, era o probabilitate uriasa ca nici ei sa nu stie.

Raspunsul la acest e-mail nu a mai venit la fel de prompt ca si celelalte, a durat cateva ore, dar intr-un final a venit raspunsul pe care il asteptam.

Sunteti foarte draguta si apreciem cunostintele dumneavoastra in domeniul legislatiei cu privire la protectia consumatorului.

Dar pe viitor ar fi bine sa pastrati bonul si facutra pentru ca daca firma de la care ati achizitionat un produs da faliment, cum o sa faceti dovada achizitiei mai departe catre un centru de service, sau catre producator ? Asta pentru dumneavoastra.

Intre timp am verificat comanda dumneavoastra si este in regula. Va rog doar sa imi comunicati la ce magazin veti merge pentru inlocuire.


Mi-am pledat cazul si mi-am facut dreptate singura. De aceea va invit sa faceti si voi la fel si sa luptati pentru drepturile voastre. Oricum nu aveti nimic de pierdut in afara de putin timp.

vineri, 17 mai 2013

27 de ani sau...inceputul eternitatii

Ieri am implinit 27 de ani. Am observat ca, de cand am trecut de varsta de 20 de ani, de ziua mea sunt si un pic melancolica. Mi se pare ca timpul a inceput sa treaca prea repede. Parca il si vad asa cum se scurge cu repeziciune asemenea apei in gaurile de scurgere de la ghiuveta. Daca as putea, as face ca MATEI,:
as baga degetelele in scurgere ca sa opresc apa sa mai curga asa repede. Dar nu pot. Insa pot face altceva.

Ca tot am adus vorba de Matei, trebuie sa ii atribui un mare merit, si anume acela ca m-a invatat, acum la 27 de ani, sa privesc viata si timpul din alta perspectiva. Din perspectia eternitatii.

Iar din aceasta perspectiva nu ma mai preocupa atat trecerea timpului ci lucrurile pe care eu in parteneriat cu el, cu timpul, le lasam in urma noastra. Imi dau seama, cand il privesc pe baietelul meu, ca o parte din mine, va trai vesnic.

Dragostea mea, pasiunea mea, felul meu de a gandi, a privi si a rezolva lucrurile, vor fi date mai departe ca o stafeta, din generatie in generatie, mult timp dupa ce eu nu voi mai fii. Si trebuie sa recunosc ca perspectiva asta, pe cat ma face de fericita pe atat de mult ma cutremura. Imi dau seama ca am datoria sa prelucrez si sa finisez cat pot de bine aceasta "stafeta", astfel incat sa nu impovarez generatiile viitoare din sangele meu cu frici, obiceiuri si comportamente care sa le faca viata grea lor sau semenilor lor.

L-am auzit intr-un interviu pe Warren Buffet cum le spunea unor studenti ca fiecare dintre ei are puterea de a schimba lumea. Si cel mai la indemana si mai sigur mod pentru a face acest lucru este prin felul in care isi cresc si isi educa copiii. Am fost surprinsa ca un personaj ca Warren Buffet, in loc le expuna nu stiu ce strategie complexa le-a dat acest model atat de natural de a schimba lumea.

Si o alta figura marcanta, cel putin pentru romani, Regele Mihai, a spus la un moment dat intr-un discurs faptul ca " tara noastra nu este o mostenire de la parinti, ci este un imprumut de la copii".

Asadar, oricat de mult ne-ar presa timpul, eu sunt de parere ca ar trebui sa ne grabim incet atunci cand e vorba de copiii nostri si educatia lor. Pentru ca in ei sadim semintele vesniciei noastre.

Eu imi doresc sa imi traiesc vesnicia in modul cel mai fericit, mai frumos si mai onorabil posibil. Asa ca ma voi stradui sa le ofer copiilor mei o copilarie si o educatie in ton cu aceasta aspiratie.

Sa traiti bine si vesnic !




marți, 14 mai 2013

De ce merita sa mergem la Lidl 2

O sa fiu scurta de data aceasta si o sa scriu cu liniuta :

1. Au bagat si rosii cherry ecologice. M-am bucurat foarte tare pentru ca Matei are varsta la care a primit verde la rosii crude. Asa ca i-am luat o caserola de 400 de grame, i-am pastrat cateva ca sa I le dau zilele astea crude, asa cate putin in fiecare zi. Iar cu o parte din ele i-am facu lui o tocanita de legume. Am mancat si eu cateva rosioare si se vede diferenta. Sunt extrem de gustoase.

2. Am descoperit ca au si iaurt ecologic. Asta este inca un mare plus, avand in vedere ca este si putin mai ieftin dect celelalte sortimente de iaurt Bio ce se gasesc pe piata. Dar acum imi dau seama ca nu m-am uitat daca acest iaurt are si el adaugate bacterile lactice "prietenoase" . O sa ma uit data viitoare ca acum nu mai am niciun iaurt de la Lidl. Vezi si Iaurtul pentru bebelusi.

3. Au somon salbatic congelat. De mult timp caut un somon salbatic congelat de incredere si nu am gasit in marile lanturi de Hipermarket. Dar surpriza, il gasesc la Lidl fara sa vreau. Tot pentru Matei am vrut in mod special somonul salbatic. La fe ca si puii, si pestii din crescatorii este posibil sa fie hraniti cu fainuri de provenienta indoielnica si cu hormoni.

4. Aceasta e placerea mea vinovata si o mentionez pentru ca imi e pofta.Inghetata de ciocolata de la Noblissima. Mi se pare cea mai buna inghetata de ciocolata de pe piata tinand cont nu doar de parerea mea subiectiva dar si de un raport obiectiv - calitate (ingrediente) / pret.

Avand in vedere ca ii laud atat cred ca ar trebui sa faca cinste cu o inghetata :)).

sâmbătă, 11 mai 2013

Eu pot, tu poti, el/ ea poate

Traim in niste vremuri dificile , cand muncim mult iar rasplata muncii nu e aproape niciodata pe masura eforturilor si a asteptarilor.
Cu alte cuvinte nu avem atat de multi bani pe cat am avea nevoie sau ne-am dori. Asa ca e greu sa te mai gandesti sa mai dai si la altii din banii tai. Dar cu toate astea eu cred ca daca am sta un pic si ne-am uita in jurul nostru, am ajunge la concluzia ca o parte din banii nostri, munciti din greu, au luat un drum gresit. Adica au fost cheltuiti sub impulsul unei stari sau al unor emotii si s-au dus pe apa sambetei, sau daca imi permiteti o exprimare mai dura, i-am cheltuit fara cap.

Stau si ma intreb de cand o oja care sare de pe unghie la primul pahar spalat , un fard pe care il stergi la sfarsit de zi, o rochie pe care o porti o singura data sau o jucarie scumpa pe care copilul tau o ignora cu desavarsire, au ajuns sa fie mai importante decat o viata de om.

O sa ziceti ca asa ceva nu o sa se intample niciodata.
Si totusi se intampla. Ne planificam veniturile pentru astfel de cheltuieli, oja, farduri, jucarii etc dar niciodata pentru a ajuta un om.

Recunosc ca asa faceam si eu, pana anul trecut cand, mi-am dat seama ca mie imi aduce multa fericire sa-i ajut pe ceilalti. Si atunci m-am gandit ca trebuie sa fac acest lucru oarecum planificat, daca vreau sa-l fac bine si nu la plesneala. Si asa am ajuns sa-mi stabilesc un buget anual pentru donatii. Da stiu, e ceva ciudat si pare si complicat in acelasi timp. De ce nu dau pur si simplu unui cersetor pe strada un leu pe saptamana si am scapat de o grija?

Pai o sa va spun si de ce nu fac asa. Pentru ca ajutand un cersetor, fie el chiar si cu un handicap sau o boala adevarate, risc sa nu fac altceva decat sa incurajez mafia cersitului sa se dezvolte, si sa contribui la ridicarea "imperiilor" unor oameni de nimic.

Asa ca am hotarat sa nu mai dau niciun ban pe strada, dar in schimmb anual sa am in vedere faptul ca, am o suma, anul acesta este de 300 de lei, pe care atunci cand se iveste un caz in care cred, sa o directionez, in intregime sau partial catre acel caz. Macar in felul acesta stiu sigur ca ajut cel putin un om iar ajutorul meu e semnificativ. Anul trecut banii au ajuns la cazul unei fetite. Era fiica nasilor unei foste colege de serviciu si avea nevoie de o operatie in strainatate. Am aflat ulterior ca fetita este bine sanatoasa si am avut o satisfactie enorma ca am contribuit si eu la un asa miracol.


Anul acesta banii au ajuns la sotul unei colege de serviciu, deasemenea grav bolnav.Si despre el am vesti destul de bune desi nu a terminat inca tratamentul.

Insa chiar daca am cheltuit deja bugetul de donatii pentru anul acesta, imi este imposibil sa nu ajut si acest baietel.

http://danielpirvu.ro/wordpress/?page_id=147

Este baietelul unei prietene din liceu si este de o seama cu Matei. Tin minte si acum ca dupa nastere am vorbi cu Stela sa ne vedem in parc cu copiii. Si chiar ma gandeam la ea zilele astea, pentru ca azi sa aflu ce tragedie traieste ea impreuna cu familia ei. Cum as putea sa nu o ajut doar pentru ca mi s-a terminat "bugetul" de donatii pe anul acesta.

Asa ca am inceput sa fac niste calcule simple si sa imi recalculez bugetul pentru luna in curs. Este ziua mea pe 16 si i-am zis deja sotului meu ca anul acesta nu vreu cadou, vreau echivalentul in bani pentru ca imi doream sa imi iau ceva anume. Acum cu jumatate din ei vreau sa-l ajut pe Daniel. Iar pe 19 avem un botez la care vom merge si am hotarat ca in loc sa merg la coafor, sa imi aranjez parulsingura acasa. Asa mai economisesc vro 50 de lei pe care pot sa ii daruiesc lui Daniel.

De asemenea am lua din mica pusculita a lui Matei 100 de lei si am pus in locul lor un biletel pe care am scris asa:
" 100 de lei , daruiti lui Daniel Parvu, un baietel bolnav care avea nevoie de ajutorul tau".

Imi place sa cred ca baietelul meu, cand va fi la varsta la care va intelege aceste lucruri, va fi fericit ca a putut ajuta si el.

Astfel am strans 300 de lei pe care ii voi darui lui Daniel cu toata dragostea si cu speranta ca intr-o zi el si baietelul meu se vor intrece impreuna cu bicicletele in parc.

Acesta e exemplul meu, dar exista nenumarate astfel de posibile calcule. Spre exemplu daca as fi fumatoare, oricat de greu mi-ar fi, as renunta la tigari o saptamana iar cu cei aproximativ 100 de lei economisiti as salva acest baietel. Va dati seama ca ar fi nevoie doar de 5000 de fumatori capabili de acest gest pentru ca viata lui Daniel sa fie salvata?


Sper ca v-am convins cu aceste vorbe si aceste calcule, ca sa ajutati nu inseama neaparat sa renuntati voi definitiv la ceva, ci inseamana sa fii putin creativ cu bugetul tau, sa recalculezi si in final sa imparti cu inima deschisa ceea ce ai. Nu trebuie sa asteptati mult recompensa, vine garantat. Chiar pe lumea asta. Ce se intampla pe cealalta ...ma depaseste.

sâmbătă, 4 mai 2013

Avantaje si dezavantaje nastere Maternitatea Giulesti ( Panait Sarbu)


Vezi aici si articolul Despre sectia neonatologie maternitatea Giulesti

Intrucat am vazut ca postul despre bagajul necesar la nastere in Maternitatea Giulesti v-a fost de ajutor m-am gandit sa va mai impartasesc si alte detalii pe care eu le consider importante. Adica eu as fi vrut sa le fi stiut dinainte.

Asadar ce trebuie sa stiti neapara este ca la maternitatea Giulesti copiii sunt tinuti separat de mame. Iar daca tu nu te duci sa-ti vezi si sa-ti alaptezi copilul ai sanse sa-l vezi abia cand pleci acasa. Naspa!!!

Dar poate sa fie si un avantaj. Ganditi-va ca in cazul in care nu va simtiti bine sau sunteti obosita dupa un travaliu prea lung si dureros, veti avea nevoie de odihna ca sa va puneti pe picioare pentru primele zile petrecute cu micutul acasa. Iar stand in acelasi salon cu copilul este posibil sa nu reusiti sa va odihniti. Mai ales daca sunteti intr-un salon obisnuit si nu intr-o rezerva. Caci acolo nu o sa va oboseasca doar propriul copil ci si copilasii colegelor din salon, care pot plange foarte insistent chiar dupa ce voi abia v-ati linistit micutul. Si nu prea poti face multe in cazul acesta.

Alt lucru important de stiut este faptul ca programul de vizita/alaptat al copiilor este unul stabilit de spital. Nu te cheama nimeni sa alaptezi copilul atunci cand acesta cere ( evident plange ) ci te duci la alaptat doar atunci cand este in program. Adica la fiecare 3 ore incepand cu ora 6 dimineta. Si sesiunea de alaptat dureaza 30 de minute fix.

Acest aspect este clar un dezavantaj. Caci copilului nu ii este foame dupa programul lor. Iar daca incepe sa planga asistentele nu-l vor lasa sa urle ci il vor hrani cu lapte praf. Iar tu cand te duci la alaptat este posibil sa nu ai decat satisfactia de a-ti privi odorul cum doarme dus, evident satul. Si n-ar fi chiar asa o drama dar de aici pot aparea mari probleme cu alaptatul pe care eu le-am si avut de fapt, dar despre care voi scrie un post special.

Sa va povestesc cam cum s-au petrecut lucrurile la mine, la nastere naturala. Am nascut la 13:30 . La ora 16 am ajuns in salon si desi imi doream enorm sa merg sa-mi vad copilul, intrucat eram foarte slabita si ma simteam rau, am fost sa-mi vad copilul abia a doua zi la 6 dimineata. Mi-a fost greu sa astept atat dar pe picioarele mele nu as fi putut sa ajung pana la sala de nou nascuti si desi o asistenta mi-a zis ca o sa ma duca o infirmiera cu caruciorul acest lucru nu s-a intamplat.

Asa ca orice alegere ati face incercati sa fiti in cunostinta de cauza, pentru ca la fata locului nu se mai pot schimba prea multe.

Va doresc o experienta minunata a nasterii, fara complicatii, probleme sau traume fizice sau psihice.

Vezi si post-ul despre Ce e bine sa mananci dupa o nastere naturala si de ce ?

marți, 23 aprilie 2013

Stimulare dezvoltare inteligenta bebelusi - 3


"Da-i si lui mami sa pape !"

Cred ca v-ati dat seama din subtitlu despre ce este vorba in acest "episod". O sa va povestesc cum l-am invatat eu pe Matei, la doar 7 luni si cateva zile, in 10 minute, sa-mi dea sa mananc :D.

Intr-o zi i-am dat sa molfaie un covrigel deoarece am vazut ca-l necajeau dintisorii, pe atunci inca neiesiti. Si cum eu nu mancasem mi-am luat si eu un covrigel sa rontai. Doar ca Matei mi l-a luat si pe al meu. Asa ca avea unul intr-o manuta si unul in cealalta. Ii rodea cand pe unul cand pe celalalt. Eu pentru ca imi vroiam cu disperare covrigelul inapoi am inceput sa ma joc cu Matei si am inceput sa musc din covrigelul pe care il baga in gura. Cu alte cuvinte el tinea de o parte si eu de o parte. Matei s-a amuzat asa ca am continuat sa ma joc asa cu el de cateva ori.

Dupa un timp nu am mai prins cu gura de covrigelul lui ci doar m-am apropiat de el si am cascat gura mare si am facut AAAAAAAAAAAAAA. Si i-am spus asa : "Matei, da-i lui mami sa pape covrigel!". Matei se amuza dar nu stia exact ce vreau de la el. Apoi am apucat iar cu gura de covrig. Si dupa aceea iar am cascat doar gura si i-am zis sa-mi dea covrigel. Si dupa vro 5-6 "exercitii" din astea alternative, cand am cascat gura mare si am zis AAAAAAAAA m-am trezit cu covrigelul in dinti. Matei a inteles ca imi era foame :)). L-am felicitat ( BRAVO, BRAVO!) l-am aplaudat si bineinteles l-am pupat.

Si am continuat sa ne mai jucam putin asa, sa vad daca intr-adevar a inteles sau a fost o intamplare. Cand cascam gura radea si isi scotea covrigelul din gura sa-mi dea si mie. Super!!! Si nici nu intentionasem sa-l invat asa ceva. Mie doar imi era foame :)).

Apoi cateva zile ne-am mai jucat cu covrigelul ca sa i se fixeze informatia bine (repetitia e mama invataturii), dar si pentru ca ne distram de minune. Chiar daca ma repet vreau sa subliniez faptul ca din punctul meu de vedere "invatatura" nu trebuie sa doara, nici la copii nici la adulti. Ba chiar se face mai bine cand ne distram .



luni, 22 aprilie 2013

Civilizatie sau gogosi?

A inflorit ciresul din fata balconului! Are ceva flori deci ma astept sa faca si ceva cirese.

Stiu ca anul trecut a avut foarte multe, ca pofteam eu la ele, insarcinata fiind. Dar am constatat ca s-au uscat in pom, nu le-a mancat nimeni. Mie mi-a fost rusine, femeie in toata firea, si cu ditamai burta, sa "vandalizez" pomul. Si in plus m-am gandit ca trebuie sa las bucuria asta copiilor. Insa copiii nu le-au cules, nici chiar cand erau super coapte si apetisante.


Imi amintesc ca noi cand eram mici nici nu apucam sa le vedem coapte, le mancam de verzi. M-am intrebat oare de ce e o asa diferenta mare intre felul in care ne purtam noi cand eram copii si copiii de azi. Si am gasit 2 posibile mari explicatii:
1. Efectul civilizatiei - copii sunt mult mai bine educati, stiu ca nu e frumos sa se catere in copaci si nici nu vor sa-si strice hainele de firma.

2. Copii si-au pierdut simtul de aventura si in plus nici nu se mai dau in vant dupa fructe. Poate daca ar fi bomboane sau gogosi ar fi mai atractiv?

Voi ce ziceti?

Eu zic ca la vara ma sui in cires :).

De ce merita sa mergem la LIDL ?

O sa incep acest post asa :

Felicitari LIDL, esti singurul Hipermarket in care se gasesc fructe si legume ecologice proaspete !

De fapt nici nu stiu daca Lidl face parte din categoria Hipermarket dar oricum nu conteaza. Cert este ca eu nu am gasit pana acum in marile lanturi de retail gen -Cora, Carrefour, Auchan, Real, Mega Image - fructe si legume ecologice PROASPETE. Exista doar din cele congelate, care-s foarte bune si ele, nu-i vorba, dar nu poti face chiar orice din ele. Spre exemplu nu poti face suc de morcovi din morcovi congelati. Iar pe bebelusul care bea suc de morcovi la inceputul diversificarii, riscam sa-l bombardam cu foarte multi nitrati daca nu folosim morcovi ecologici sau macar din sursa sigura- vezi postul Mamaia BIO. Asa ca pentru cine nu a identificat o sursa de incredere de la care sa cumpere morcovi pentru bebelusi, de acum puteti sa cumparati de la Lidl. Cel putin asa sper, ca vor pastra sortimentele de produse ecologice proaspete mereu. Eu una de vro 2 luni, de cate ori am fost la Lidl am vazut ca aveau.

E drept, nu au foarte multe sortimente dar e un inceput. Iar daca cei interesati de astfel de produse afla ca le pot gasi aici, nu numai ca vor pastra produsele, dar probabil vor mari si numarul de sortimente.

Nu inteleg de ce dar am vazut ca cei de la Lidl nu promoveaza in niciun fel faptul ca au astfel de produse in oferta lor. Asa ca daca voi cunoasteti persoane, cu bebelusi sau fara, interesate de produse BIO, dati sfoara in tara :).

Pana acum eu am vazut ca au doar morcovi, ceapa, cartofi, mere, portocale, lamai si kiwi. Dar este bine si doar atat, avand in vedere ca multe dintre acestea fac parte din categoria celor ce retin cantitati mari de reziduri chimice daca sunt produse in mod conventional-vezi Fructe, legume si chimicale.

Eu am deja surse de incredere pentru morcovi, ceapa si mere, asa ca nu am cumparat pana acum decat cartofi si portocale. Portocalele erau portocale normale, dar cartofii va marturisesc ca aveau un gust senzational.

Daca voi stiti si alte surse de unde se pot cumpara astfel de produse astept sa-mi vindeti si mie pontul :)). Eu mai stiu de Cosul de legume desi sincer nu am comandat de la ei si nici nu stiu prea bine cum se face. O sa va anunt cand o sa experimentez si acest lucru.

miercuri, 17 aprilie 2013

Jurnal de sarcina

Daca ar fi sa dau un sfat tuturor femeilor insarcinate, care sa fie universal valabil, ar fi acesta :

TINETI UN JURNAL DE SARCINA !!!!!

Nu trebuie sa scrieti zilnic in el. O data pe saptamana sau chiar si la doua saptamani este de ajuns ca sa surprindeti momente speciale din timpul sarcinii. Daca nu veti tine un jurnal nu e nicio tragedie dar un lucru e cert : veti uita cam tot ce a fost frumos si emotionat si va veti aminti doar lucruri concrete :
daca ati avut greturi, daca ati avut o sarcina dificila sau nu, cat de mult v-ati ingrasat samd.

Credeti-ma pe cuvant ca asa mi s-a intamplat si mie. Doar ca eu am avut inspiratia sa tin un mic jurnal si zilele astea cand am dat peste el mi-a venit sa ma pup de bucurie.
Nu ma mai saturam sa citesc tot ce am scris acolo si totul parea atat de indepartat incat parca nici nu era vorba de mine.


Image courtesy of Feelart at FreeDigitalPhotos.net

Aparitia copilului produce foarte multe schimbari intr-un timp extrem de scurt. Iar asta face ca prezentul solicitant sa puna intr-o umbra nemeritata perioada din imediata aparitie a bebelusului, respectiv sarcina. Insa daca tinem un mic jurnal reusim sa impiedicam acest fenomen, si bine facem pentru ca pana la urma si cele 9 luni de sarcina fac parte din viata noastra alaturi de copilul nostru. Dar despre asta am scris deja in postul 9+9=9.

Eu am avut norocul sa am acces la o aplicatie pe smartphone care mi-a fost de mare ajutor in tinerea jurnalului. Asa ca daca aveti ocazia sa folositi o astfel de aplicatie nu ezitati. Eu am testat mai multe si pana la urma am ramas la una pe care o si recomand dar care din cate stiu e disponibila doar in Apple Store. Aplicatia se numeste simplu Pregnacy si este de la The Smile Factory. Cu ajutorul acestei aplicatii am urmarit si evolutia sarcinii saptamana cu saptamana dar am avut ocazia si sa tin jurnalul despre care vorbeam, la care am avut posibilitatea sa atasez si poze.

In incheierea acestui post am sa va impartasesc un fragment dintr-un "mesaj" catre Matei scris acum mai bine de 1 an.

"Ce mai face baietelul meu iubit? Nu stiu exact cu ce te indeletnicesti tu pe acolo dar te misti din ce in ce mai mult si esti foarte rapid si puternic. Aseară a avut mami arsuri. Se zice ca începe sa-ti crească perisorul. O fi sau n-o fi asa mama nu îsi face griji. Cu siguranta vei avea perisor frumos si des ca mami si tati.

Azi e 1 aprilie. Ziua aceasta se mai numeste si Ziua pacalelilor! Adică oamenii au voie sa spună minciunele nevinovate celor pe care ii iubesc ca sa rada de ei iar ei nu se supara pentru ca stiu ca nu o fac cu rautate ci doar pentru ca asa e obiceiul. Dar mai mult copilasii se mai tin de aceasta sărbătoare , adultii au uitat sa mai facă pacaleli frumoase. Si au uitat si sa nu se mai supere .

Ieri am fost la bunica. Ti-a început o paturica foarte frumoasa. Am fost si la Branesti si tati a mai plantat niste trandafiri, o iasomie si coacaze rosii. Pomisorii tai sunt bine si o sa infloreasca săptămâna viitoare. Te pupa mami si te iubeste mult mult de tot."


PS: Am avut dreptate in legatura cu perisorul :)

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Psihologia in educatia copilului

Sa crezi ca nu ai nevoie sa citesti nici macar o carte de psihologie pentru a iti intelege si educa mai bine copilul, spunand celebra fraza "PE MINE MAMA M-A CRESCUT SI FARA CARTI" , e ca si cum ai zice ca nu ai nevoie deloc de masina, ca tu ai bicicleta. Cu alte cuvinte e ok, dar trebuie sa-ti construiesti si asteptarile in functie de alegeri.

Daca mergi doar pe bicicleta vei fi in forma maxima. Dar ca sa ajungi la anumite destinatii o sa-ti ia o vesnicie . Si s-ar putea cu timpul sa si renunti la a-ti mai pune obiective "indeparate" tocmai pentru ca nu iti este deloc usor sa le atingi.




Si cu copilul e la fel. Daca il educi doar dupa cunostintele de acum cateva zeci de ani, este posibil sa ai un copil destept, bine crescut dar exista si riscul sa nu fie adaptat "vremurilor". Iar in momentul in care copilul tau iti va ridica la fileu niste provocari "indepartate" de modelul tau de educatie, neputinta si nestiinta te vor bulversa si pe tine si pe el.

De aceea eu zic sa profitam de nivelul avansat la care a ajuns in ziua de azi cunoasterea creierului si a sufletului omului, asa cum profitam de cunosterea corpului sau fizic. Haideti sa privim psihologia asa cum privim medicina atunci cand tratam sau prevenim o boala. Tu ti-ai opera copilul cu tehnica si instrumentele de acum 30 de ani fara macar sa te interesezi ce descoperiri s-au facut intre timp in medicina? Asa ziceam si eu.

Ca este mai usor sa previi, decat sa tratezi, este valabil si pentru bolile sufletului, nu doar ale trupului.
Tu cu ce "boli ale sufletului" te confrunti sau te-ai confruntat si ai vrea ca copilul tau sa nu le cunoasca?

Hidratarea bebelusului

La nasterea bebelusului, ti se spune ca regula ca, daca alaptezi, tot ce are nevoie bebelusul pana la varsta de 6 luni este laptele mamei. Acesta, daca este suficient, ii tine si de sete si de foame. Eventual putin ceai anticolici dar asta e alta poveste.

Totusi ar trebui sa mai stim o regula care nu e foarte promovata desi este foarte, foarte importanta. Regula este :
cand se incepe diversificarea, fie ca e la 4 luni fie ca e la 6 luni, bebelusul incepe sa bea si apa.

Am tinut sa scriu acest post pentru ca eu, obisnuita cu gandul ca bebelusul nu are nevoie decat de lapte, dupa ce am inceput diversificarea nu m-am gandit sa-i dau copilului si apa, crezand ca este suficient laptele pe care il bea. Dar apoi m-am intrebat : Si totusi copilul meu cand trebuie sa bea apa? Si am aflat ca trebuia sa bea de la inceputul diversificarii.



Ca si explicatie am aflat ca apa este importanta dupa introducerea alimentelor solide pentru buna functioare a rinichilor care acum depun mai mult efort pentru a dilua toxinele mai concentrate din alimentele solide. Si se da bebelusului apa dupa masa si intre mese. Se incepe cu o lingurita, doua si se creste pana ce bebelusul ajunge sa bea 120-180 ml/ zi, aceasta cantitate fiind suficienta pana la 1 an.

Eu am auzit de destul de putini bebelusi care intr-adevar beau cantitatea aceasta de apa. Nici Matei un bea inca atat de multa apa intr-o zi. Insa ma straduiesc sa ajungem acolo. Poate va intrebati de ce atata preocupare pentru un subiect atat de banal. Pana la urma daca ii e sete bea, daca nu, nu! Pai nu! Adica nu e chiar asa.Copilului trebuie sa ii cream de mic obisnuintele care ii vor fi de cel mai mare folos in viata. Iar din punctul meu de vedere consumul suficient de apa este un obicei foarte important ce trebuie deprins de mic. Vedeti aici ce alte obiceuri sanatoase se pot crea din frageda copilarie.

O hidratare defectuoasa poate duce in ultima instanta la deshidratarea bebelusului care este extrem de grava. Dar deshidratarea este un subiect foarte amplu si merita un post dedicat. Asa ca pormit sa revin cu un articol despre acest subiect.

duminică, 7 aprilie 2013

Raspunsul la super problema de logica

Problema era urmatoarea :

Sunteti intr-o inchisoare. Seful inchisorii va spune ca va va reda libertatea, dar are o conditie. La poarta inchisorii va asteapta o rascruce de drumuri. Unul din ele este bun, celalalt este rau. Daca veti alege drumul cel bun veti fi liberi, daca veti alege drumul cel rau, veti fi bagati inapoi in inchisoare. Aveti voie sa puneti o intrebare paznicului, dar trebuie sa aveti grija pentru ca unul din ei minte intotdeauna, iar celalalt spune intotdeauna adevarul. Cei doi paznici lucreaza unul o zi, altul ziua urmatoare. Nu stiti care din ei este la poarta. Care este intrebarea voastra?

"Ce ar raspunde colegul tau la intrebarea: Care e drumul cel bun? "

Iar tu ca sa nu te mai intorci la inchisoare ar trebui sa o iei pe celalalt drum decat cel indicat de paznic.
Vi se pare corect nu? :)

Cum ne putem feri de raceli si viroze natural


Acum cateva luni am descoperit un lucru si super interesant si super util. Am descoperit ca pot sa impiedic raspandirea virusilor intr-o incapere daca pulverizez in atmosfera uleiuri esentiale naturale 100%. Eu foloseam uleiuri esentiale din cand in cand, pentru a raspandi un miros frumos in incapere avand in vedere ca nu mai folosesc de ceva vreme odorizante de camera, de cand am aflat ca sunt toxice si nu-s deloc bune pentru plamani. Totusi nu aveam idee ca in acelasi timp in care ma bucur de un miros frumos in camera le vin de hac si virusilor. Acum ca am aflat folosesc aproape zilnic.

Unde am citit aceasta informatie mentiona si faptul ca in mai multe spitale din Europa ( din pacate nu si din Romania), se utilizeaza in mod curent cu succes dezinfectarea camerelor bolnavilor utilizand uleiuri esentiale. Interesant nu!?

Si mai interesant este ca se estimeaza ca daca toata lumea ar utiliza un aparat de pulverizare a uleiurilor esentiale 2 ore pe zi, riscurile propagarii epidemiilor ar fi aproape inexistente. Nu stiu ce sa zic de asta, mi se pare o exagerare dar oricum, sigur s-ar vedea o diferenta in numarul de imbolnaviri. Cred ca cel mai bine s-ar testa acest lcuru in gradinite. Si zic asta pentru ca toti copiii pe care ii stiu si se duc la gradinita sunt mai mereu bolnaviori, tusesc, stranuta, le curge nasul etc. Si e normal pentru ca se contamineaza unul pe celalat iar si iar.


Image courtesy of Evgeni Dinev at FreeDigitalPhotos.net

Evident nu toate uleiurile esentile au asemenea rezultate. Am citit ca cele mai bune uleiuri pentru acest lucru sunt cele de niauli, bergamota, eucalipt, levantica si lamaie. Eu le-am folosit pe toate, mai putin niauli. Dar parerea mea e ca daca folositi levantica si/sau lamaie este de ajuns. Acestea au avantajul ca se gasesc la orice plafar ( magazin naturist), sunt ieftine ( intre 7 si 10 lei ) si in plus au si un si miros placut, cu care toata lumea e deja familiara.
Se spune ca uleiul esential de lamaie poate ucide, in mai putin de 4 ore, toate bacteriile si virusii din atmosfera unei incaperi. Asa ca eu zic ca merita incercate.

Exista mai multe feluri de a pulveriza in atmosfera uleiurile esentiale dar ca sa nu ma lungesc prea mult promit sa revin cu un alt post cat de curand despre acest lucru.

In incheiere vroiam sa mentionez ca, desi eu am fost racita de 2 ori iarna asta, Matei care a stat tot timpul cu mine, nu s-a imbolnavit. Si asta este foarte important, pentru ca noi adultii ne putem indopa cu medicamente fara sa ne gandim de 2 ori, dar la bebelusi e mult mai delicata treaba si nu trebuie sa sarim cu pastila ci trebuie sa incercam cat putem
1. sa prevenim si
2. sa tratam cat mai natural.

Stateam si ma gandeam de ce oare informatiile ca acestea nu sunt mai promovate. Probabil fiindca nimeni nu are un interes. Sa nu mai mentionez un posibil conflict de interese. Industria farma ar suferi prea mult daca noi nu am mai raci toata ziua si am fi mai sanatosi. Dar voi daca credeti utila aceasta informatie ar fi bine sa o raspanditi cat mai mult pe orice cale posibila. Dati share, povestiti prietenilor si colegilor, povestiti educatoarelor de la garadinita, sau conducatorilor de gradinite private. Cred ca la gadinitele private ar putea exista un interes real pentru ca le-ar rezolva o mare problema- absenteismul.

Miroase frumos, iti da o stare de bine si de optimism si omoara si virusii. Ghici uleiule esential ce e? :D

marți, 2 aprilie 2013

Provocare - super problema de logica


Image courtesy of Rawich at FreeDigitalPhotos.net

Sunteti intr-o inchisoare. Seful inchisorii va spune ca va va reda libertatea, dar are o conditie. La poarta inchisorii va asteapta o rascruce de drumuri. Unul din ele este bun, celalalt este rau. Daca veti alege drumul cel bun veti fi liberi, daca veti alege drumul cel rau, veti fi bagati inapoi in inchisoare. Aveti voie sa puneti o intrebare paznicului, dar trebuie sa aveti grija pentru ca unul din ei minte intotdeauna, iar celalalt spune intotdeauna adevarul. Cei doi paznici lucreaza unul o zi, altul ziua urmatoare. Nu stiti care din ei este la poarta. Care este intrebarea voastra?

Daca aveti raspunsul lasati-l la comment va rog. Daca nu-l aveti si va intereseaza anuntati-ma tot printr-un comentariu! :)

luni, 1 aprilie 2013

Stimulare dezvoltare inteligenta bebelusi 2

De fapt acesta este stimularea nr 0, ca se poate realiza din prima saptamana, sau chiar dinainte de se naste copilul. Se numeste simplu MUZICA si DANSUL.

Am gasit si un fimulet super haios care o sa va confirme ca dansul si muzica sunt minunate pentru stimularea copiilor.



Mai e cazul sa sa mai zic ceva?! Nu cred dar eu tot am s-o fac :). Luati-va minunea in brate, puneti niste melodii care va plac voua mult, lipiti-l pe bebe de voi si pur si simplu dansati cu el asa cum simtit. Evident nu-l zgaltaiti prea tare daca este micut - pana in 5 luni. Este minunat. Copilului o sa-i placa sa danseze si chiar o sa vedeti ca daca repetati anumite melodii ele vor deveni preferatele lui, iar mai tarziu, cand le va auzi, va dansa singur sau chiar va va invita la dans. De asemenea va incurajez sa dansati in fata copilului( asa cum ati vazut in filmulet)pentru ca el va fi foarte fericit si foarte probabil va incepe si el sa danseze. Matei danseaza si singur de pe la 7 luni si e tare, tare simpatic. Si are melodii pe care cand le aude ridica mainile disperat sa-l iau la dans. Iar in timpul dansului, copilul meu plin de energie si fara astampar, devine un copil super linistit, concentrat si absorbit de moment. Ba chiar are si pozitia corpului dreapta si incanatatoare. Pentru ei este un lucru pe cat de placut pe atat de serios.

Cat despre muzica, cred ca e bine sa-i punem bebelusului muzica de toate tipurile, cat mai variata, si sa vedem la ce reactioneaza mai bine. Spre exemplu eu am observat ca lui Matei ii plac vocile puternice de barbati , spre exemplu Pavarotti , Tudor Gheorghe si vocile de copii . S-a vehiculat o perioada ca muzica clasica, in special muzica lui Mozart, ne face copiii mai destepti insa intre timp teoria a fost desfiintata. Acum de curand, celebrii deja cercetatori din Marea Britanie au dezvaluit rezultatele unui experiment facut pe muzica lui Vivaldi , dar cu adulti. Ei spun ca Primavara din Anotimpurile ar avea capacitatea de a mari vigilenta mintala si atentia in timp ce Toamna aceluiasi Vivaldi are un efect invers dar de o anvergura mai mica. Eu raman la parerea ca trebuie sa-i punem muzica cat mai variata si trebuie sa urmarim reactiile copilului. Daca copilul se joaca concentrat si cand incepe o anumita melodie se opreste imediat si asculta atent sau incepe sa danseze e clar ca e ceva ce-i place si deci nu poate decat sa-l stimuleze. Pana la urma stimularea cea mai buna, pana si la adulti, apare atunci cand este la mijloc placere si pasiune.

Distractie maxima!

sâmbătă, 30 martie 2013

Al doilea dintisor

Pam pam ! Avem deja 2 dinti ! Stiu ca nu au trecut decat 2 saptamani de la postul "Primul dintisor" , dar da, avem deja al doilea incisiv central de jos. Acest incisiv nu a mai fost chiar atat de "incisiv" ca primul. Cu alte cuvinte a fost mult mai discret, nu tu durere, nu tu febra , doar o zi , doua mai agitate si niste zvarcoliri noaptea, astfel incat pot spune ca ne-a luat putin prin surprindere. Dar surpriza mai mare decat draga mea prietena ce are o fetita de 6 luni nu pot sa zic ca am avut. De ce spun asta? Pentru ca mi-a spus ca si fetitei ei i-a aparut primul dintisor, doar ca ei de fapt i-a aparut o maseluta. Normal ca prietena mea s-a ingrijorat un pic, mai ales ca pe internet nu a gasit nimic de genul, dar a linistit-o pediatra care i-a zis ca se mai intampla. Si eu am tinut sa mentionez acest fapt intrucat poate vor mai fi mamici care se intalnesc cu aceiasi situatie si astfel vor vedea ca nu e un caz singular. Ce-i super este faptul ca fetita nu a avut dureri deloc, si eu auzisem ca la masele sunt durerile cele mai mari. Asta e o dovada in plus ca fiecare copil e unic si trebuie sa -i urmarim si sa ne adaptam actiunile in functie de nevoile lor.

Fie ca apar primele sau ultimele, eu doresc tuturor bebelusilor masele fara durere.

vineri, 29 martie 2013

Legume cu dressing de avocado, iaurt si usturoi


De curand am introdus acest preparat in alimentatia lui Matei si m-am gandit sa vi-l impartasesc pentru ca ii place mult mult de tot.
Pentru ca e inca iarna am folosit tot legume congelate. Am luat de data asta un amestec Bio de legume care se numeste -Legume la wok.
Nu va speriati ca nu i le-am facut la wok, le-am facut la steamer dar am ales acest amestec pentru ca avea si un ingredient care ma interesa pe mine: BROCOLI. Pentru ca a facut 9 luni m-am gandit ca e timpul sa incerc sa-l introduc si pe Mr. Brocoli in dieta lui Matei, desi mi-a fost un pic teama de obiceiul prost al acstuia de a provoca imbalonare, si deci gaze si discomfort pentru bebe. Dar am zis ca asta e. Cine nu incearca nu stie ce ar fi daca.



Pe langa brocoli amestecul meu mai are morcovi galbeni si portocalii, ardei rosu, fasole verde si ceapa. Destul de ok. Am pus toate astea intr-o tava la steamer si le-am stropit cu putin ulei de masline. Si intrucat mi s-a parut ca ar mai fi loc si de niste cereale pe langa aceste legume m-am hotarat sa bag la steamer si niste mei si niste orez integral. Desigur BIO :D. Si pentru ca nu aveam nevoie decat de o cantitate mica de cereale si nu aveam chef sa mai murdaresc un nivel al steamer-ului (nu se numeste comoditate ci eficienta :)) am procedat in felul urmator : am luat un borcanel mic - gen de mancare pentru bebelusi, am pus in el putin orez integral si putin mei si am pus apa si un strop de ulei peste, si am asezat borcanelul langa legume. In 40 de minute au fost gata toate, inclusiv cerealele. \

Am luat legumele si le-am tocat putin cu un cutit cu lama groasa. Apoi in castronel le-am amestecat cu orezul si meiul fiert.

Am pisat 1/2 de avocado intr-un alt castronel si l-am amestecat cu 2 linguri de iaurt de capra ( din asta am avut). Am luat un catel mic mic de usturoi ( culmea, usturoiul ROMANESC din piata are si catei mici ) si l-am pisat si l-am amestecat bine in castronul cu avocado si iaurt. Dupa care am turnat acest dressing peste legume si le-am amestecat.

A iesit super si Matei a apreciat asta . A mancat tot, tot! Intrucat am avut legume si orez pentru 2 portii, ce mi-a ramas netocat am pus intr-un castronel , si i-am dat a doua zi intr-o alta combinatie super : cu somon. Si pentru ca am vazut ca i-a placut usturoiul i-am pus si la combinatia cu peste putin usturoi facut cu apa. Adica mujdei, ce mai!? S-au batut turcii la gura lui din nou.

Nu pot sa va doresc decat bebelusi mancaciosi, ca idei de retete sanatoase vin din toate partile.

Stimulare dezvoltare inteligenta bebelusi 1


Image courtesy of David Castillo Dominici at FreeDigitalPhotos.net

Fiecare parinte isi creeaza propriile joculete si metode de a isi distra si stimula copilul, dar uneori sunt binevenite si idei din afara, testate si cu rezultate, ca sa zic asa. Doar ca astfel de idei nu am prea gasit pe nicaieri. Asa ca m-am gandit sa impartasesc eu cu voi ideile mele si poate, daca experienta va ajuta, veti imparti si voi cu mine activitatile experimentate de voi legate de subiect. Sper ca titlul acestui post sa ajunga sa fie urmat de foarte multe numere in coada si impreuna sa reusim sa-i distram pe ghidusi la maxim si sa-i ajutam sa se dezvolte frumos, armonios si echilibrat. Dar vreau sa fac o mentiune : in acceptiunea mea de stimulare a dezvoltarii cuvintele de de baza sunt distractie si placere, atat pentru copil cat si pentru parinte si nicidecum nu implica stresarea sau fortarea de niciun fel a copilului.


O sa va dau prima idee de dezvoltare a copilului pe care eu am numit-o "Baga nasul in cleste ". Acest joculet l-am vazut la nasa noastra care se juca cu baietelul ei, pe vremea cand nu era nasa noastra si Matei nn era nici macar planificat. Dar mi s-a parut asa dragut la momentul acela incat se pare ca mi s-a intiparit in minte.
Nu mai stiu ce varsta avea baietelul nasilor cand am vazut eu acest joculet la ei. Eu l-am incercat cu Matei de pe la 5 luni si ceva si am ramas uimita sa constat ca inca de la asa o varsta mica raspunde la o comanda - bineinteles exprimata clar, adica intr-un "limbaj kinestezic", limbajul preferat al bebelusilor.

Asadar sa va spun in ce consta jocul. La inceput ii prindeti in joaca nasul in " cleste" (degetul aratator si cel mijlociu indoite formeaza clestele) si ii ziceti formula magica, mereu aceiasi, " Baga nasul aici". Puteti sa inventati alta formula magica daca vreti, dar asta e clara, usor de retinut, si contine cuvantul cheie
nas
pe care cu ocazia asta il va si invata repede.

Dupa un timp, incercati doar sa ii aratati clestele si sa-i spuneti formula magica, "Baga nasul aici" . Veti fi uimiti sa vedeti cum ghindocul rade si vine cu nasul si-l baga in cleste. Daca nu se intampla asta, probabil nu v-ati jucat destul timp cu el. Mai acordati-i niste timp si dupa aceea incercati din nou. Si retineti, in aceasta perioada copilului ii place repetitia, asa ca incercati o perioada sa va jucati zilnic cu el acest joc.
Pe langa distractia si incantarea copilului si satisfactia voastra este garantata : aveti un copil genial- fara indoiala !

Va doresc distractie cat cuprinde!

sâmbătă, 23 martie 2013

9 + 9 = 9


Nu, nu am probleme reale cu aritmetica, cel putin nu cu cea de bun simt, dar sunt intr-o perioada in care nu pot sa fac calcule decat folosind matematica emotiilor, asa cum frumos a denumit-o scriitorul portughez Augusto Cury. Acum 2 zile baietelul meu minunat a implinit 9 luni de viata . Mi se pare aproape incredibil. Este cea mai concentrata perioada din viata mea, atat ca trairi si sentimente cat si ca frumusete, noutate si dificultate.

Oricat de frumos ar fi trebuie sa recunosc ca ma simt un pic obosita si tanjesc dupa o "vacanta" ca pe vremuri.
9 luni fara vacanta nu e nimic exagerat, insa mi-am dat seama ca aceasta calatorie nebuna nu a inceput acum 9 luni, ci acum vro 18 luni. Cand Matei al meu, pe care fie vorba intre noi mereu l-am banuit ca ar fi baietel , a inceput calatoria sa de la samanta de mac la alte dimensiuni comparate mereu cu fructe apetisante pentru a ne starni imaginatia : afina, pruna, piersica, mango etc pentru ca in final, pe 21 iunie 2012, sa ajunga cat un pepene verde, voinicel si bine copt, de 3,5 kg.

Asa ca daca Matei are doar 9 luni, calatoria mea alaturi de el, si al lui alaturi de mine, are 9+9 luni. Si deci artimetica mea nu mai e atat de ilogica si de deplasata, nu? Sau chiar daca este, mie mi se pare cea mai frumoasa lectie de matematica dintre toate .
Este o matematica al naibi de ciudata. Spre exemplu pe mine m-a invatat ca atunci cand daruiesti , ai mai mult decat aveai inainte si atunci cand ai rabdare si faci lucrurile mai incet, ele se intampla mai repede si mai bine.

Augusto Cury, spunea ca, pentru a rezolva probleme de matematica emotiei, " secretul este sa diminuezi pentru a spori. ...sa ne diminuam orgoliul, ca sa ne sporim gradul de maturitate; ...sa diminuam aroganta, ca sa intelegem sentimentele ascunse ale oamenilor; ...sa diminuam rigiditatea, ca sa avem curaj sa ne corectam traiectoria si sa ne regandim adevarurile absolute."

Au fost 9+9 luni pline de de toate, dar mai ales de schimbare si de acceptare. Totul s-a schimbat, felul in care arat, felul in care gandesc, felul in care ma raportez la viata si la lume. Pentru unele aspecte voi lupta pentru a le readuce la starea in care au fost acum 9+9 luni, sau chiar pentru a le face mai bune, mai potrivite cu viata mea de acum. Unele aspecte nu as mai putea sa le readuc nicicand la ce-au fost in era- dinainte de Matei. Iar unele aspecte pentru nimic in lume nu as vrea sa redevina ce au fost.

Pentru cine nu are copii poate sa sune ciudat si egoist ce voi spune acum dar imi asum acest lucru. Cand am ramas insarcinata, pe langa fericirea normala a momentului, am simtit si frica si goliciune. Pentru ca ma gandeam, ca multe tinere mame, la faptul ca o pauza la serviciu si in viata sociala inseamna multi pasi inapoi din punct de vedere al carierei, salariului, statutului etc. Ego-ul meu era frustrat si simtea ca-si pierde din importanta. Imi spunea sarcastic si uracios:

"Si acum ce-o sa faci? Ce reprezinti tu pentru restul lumii? Orice femeie poate fii mama? Ba chiar si unii barbati o pot face cu succes. Aveai o gramada de lucruri de facut!"


Intre timp i-am pus perna pe cap acelui EGO individualist si narcisist si mi-am achizitionat unul ceva mai echilibrat, mai deschis si mai relaxat in ceea ce priveste intrebarea: Cine sunt eu? Un EGO care accepta faptul ca sa fii cea mai buna mama pentru copilul tau implica atat de multe lucruri incat nu ai de ce sa te simti inferioara femeilor care nu fac, sau intarzie sa faca copii de dragul carierei. Nu deloc! Si stiti de ce? Pentru ca acest EGO a inteles ca evolutia nu inseaman un statut, un salariu, o cariera! Evolutia este un act de traire interioara. Iar daca a fi mama iti umple sufletul mai mult decat un cont dragalas in banca si statutul de sef este OK. Caci domnul EGO nu sta in banca pe un aparat de numarat bani si nici la birou sa culeaga aplauze in urma ta. El sta in suflet, si se simte cel mai bine cand sufletul tau e mare si danseaza des de emotie si incantare. Si sper ca acest EGO sa fie un profesor bun si pentru EGO-ul lui Matei, si sa-l invete sa-si traiasca viata mergand relaxat spre niste idealuri adevarate, marete, si nu in goana calului de curse dupa idealuri neclare, egocentriste si egoiste. Va doresc asemenea si voua.

luni, 18 martie 2013

Matei si al sau spanac BIO



Image courtesy of smarnad at FreeDigitalPhotos.net

M-am gandit sa va povestesc cum fac sa-i asigur un spanac organic nazdravanului meu, cu cheltuieli mici.
Pai bineinteles ma duc in supermarket la raionul de produse congelate si cumpar de acolo SPANAC BIO la punga. Eu am gasit la punga de 600 de grame, portionat cubulete, la pretul de aproximativ 12 lei punga. Bineinteles ca e de 2,3 ori mai scump decat cel necertificat dar la cat manaca Matei nu e o cheltuiala foarte mare. Cand am ajuns acasa, am desfacut punga, am oprit vro 6 cubulete ( cca 100 grame), ca sa i le gatesc atunci, iar pe celelate, ca sa se pastreze in conditii optime la congelator, le-am impartit in 5 si le-am pus in 5 pungi speciale de congelator. In felul acesta nu o sa umblu la punga cea mare, eventual sa decongelez pe toata si sa trebuiasaca sa-l arunc, ci iau o punguta si ii prepar exact cat mananca. Deci cu acest sistem, am evitat risipa si astfel s-a compensat un pic pretul mare al spanacului BIO.
De gatit nu mai zic, se gateste imediat. In craticioara, cu un strop de apa si unul de ulei de masline, in 5 minute e gata, fara a fi dezghetat in prealabil. Eu acum ca Matei e mai marisor, ii pun si cativa fulgi, proaspat rasi, de parmezan, pentru gust, dar mai ales pentru faptul ca parmezanul are foarte multe proteine. Si dupa aceea il amestec cu un galbenus de ou tare. Sau se pot face si alte combinatii, cu carne, cu peste, cu legume etc. Spanacul pe care l-am gasit eu era frunze, adica nu era tocat, asa ca, in functie de cat de mic e bebelusul este posibil sa fie nevoie ca dupa ce este gata sa il si tocati putin. Eu prima oara am incercat la blender, dar nu s-a tocat bine, din cauza cantitatii prea mici cred, si a coditelor rezistente. Asa ca va sfatuiesc sa-l puneti pe tocator si sa-l tocati ca pe vinete, cu un cutit lat.
Vezi aici de ce sa dam bebelusului alimente BIO si lista cu Fructe, legume si reziduuri de chimicale periculoase

Primul dintisor


Gata, a iesit! Primul dintisor a rasarit din ginigiuta dupa atata amar de vreme si dupa vro 4 runde de lupta cu doamna durere, domnul maraiala si mamaia febra. Aleluia! AMR 19 :D. A iesit, asa cum este normal, un incisiv central de jos, cam tarziu ce-i drept, dar asta nu e un lucru foarte neobisnuit. Din cate am inteles, bebelusilor mai lungi ( bebelusii sunt lungi nu inalti :D) le ies mai repede dintisorii decat celor mai scunzi. Stare de fapt care s-a probat la noi :).

Deci noua ne-a aparut primul dintisor la 8 luni si 3 saptamani. Sa consemnam exact perioada ca sa nu uitam. Dar am avut primele dureri de dinti la 4 luni. Asadar o perioada foarte mare de tatonare. Si ce m-a uimit este ca nu a iesit dintele acolo unde avea punctuletul alb pe gingie aparut cam in urma cu 1 luna, ci in directia opusa.Ma gandesc ca punctuletul ala alb, care exista inca pe gingia de jos, poate sa fie varful caninului .

Am gasit o poza pe internet care va poate interesa, este cu dantura bebelusilor si media de varsta probabila, conform statisticilor, la care dintii isi vor face aparitia dar si la care dintii de lapte vor cadea. Sper sa va fie de folos.

miercuri, 13 martie 2013

Mamaia BIO


Cred ca deja stiti ca radacinoasele fac parte din produsele cu foarte multe reziduuri chimice . De aceea , in principiu, trebuie sa evitam sa le dam bebelusilor daca nu sunt organice.
Image courtesy of Simon Howden at FreeDigitalPhotos.net

Acum in tara la noi gasim foarte rar fructe si legume certificate organic si atunci cand le gasim au niste preturi exorbitante. Dar ce mai gasim la noi in tara din fericire sunt TARANII AUTENTICI din piata. Bine, nici ei nu se gasesc chiar pe toate drumurile, si oricum nu sunt o garantie a faptului ca sunt produse crescute natural. Dar eu zic sa vizitati piata si sa va urmati instinctul. Spre exemplu, pentru radacinoase, eu am gasit la mine in piata o batranica de la care cumpar morcovi, telina, pastranac, radacina de patrunje, ceapa, sfecla etc. Cum am avut incredere in ea? Pai in primul rand m-am uitat la ea, este o taranca autentica, si apoi m-am uitat la marfa ei. Era aproape singura din piata care nu avea morcovii aceia lungi, drepti si curati luna, ci avea niste morcovi mai mici, destul de strambi si cu pamant pe ei. Ei bine tanti asta sigur nu a cumparat morocovii de la angro, ci i-a scos din pamant. Bineinteles ca m-am si dat in vorba cu ea, si asa am aflat de unde este. Mai mult, mandra de marfa ei, mamaie a laudat-o si mi-a zis ca morcovii sunt foarte dulci, ca ea le pune balegar ca ingrasamant. Atat aveam nevoie sa stiu, ca sa ma imprietenesc cu mamaia Sonia si sa devin clientul ei fidel. Asa ca mergeti si colindati-va piata si cautati-o pe mamaia Sonia a voastra .


Fructe, legume si chimicale

Am promis intr-un post de acum cateva zile ca o sa postez un articol din care sa aflati ce fructe si legume sunt cele mai bune si cele mai rele cand ne raportam la cantitatea de reziduuri chimice (pesticide si ierbicide) pe care le retin.

Categoria 1, ALERTA :
Image courtesy of adamr at FreeDigitalPhotos.net

*piersici/nectarine
*mere
*pere
*ardei gras
* radacinoase (telina, morcovi, pastarnac)
*capsune
*cirese
*dovlecel

Produsele din aceasta categorie sunt cele mai periculoase si se recomanda sa le procuram din surse sigure, ideal ar fi sa fie organice. Daca nu sa evitam sa le dam bebelusilor. Dar cum cand cu mare parte din acestea incepe diversificarea.
Citi aici cum procur eu radacinoase organice.

Categoria 2, CONSUMATI FARA EXCES :

*spanac
*struguri
*salata
*cartofi
*fasole verde
*ardei iuti
*castraveti
*ciuperci
*pepene galben
*portocale

Din aceasta lista doar spanacul si cartofii se introduc destul de timpuriu in alimentatia bebelusilor. Eu una, cartofii nu-i prea agreez, nu au cine stie ce proprietati nemaipomenite, de aceea ii pun doar ocazional in meniul pustiului.
Bineinteles si pe acestia ii cumpar din piata. Dar in ceea ce priveste spanacul, mie imi place foarte mult, este si foarte sanatos si incerc sa-l introduc cel putin 1 data, de 2 ori pe saptamana in meniul lui Matei. Si lui ii place foarte mult.

Categoria 3, DESTUL DE SIGURE:
*zmeura
*prune
*grepfrut
*mandarine
*rosii
*pepene rosu
*cartofi dulci
*conopida
*suc de mere ( este mai sigur decat merele intregi dar nu este la fel de nutritiv)

Din aceasta categorie doar cartofii dulci se dau destul de timpuri bebelusilor intrucat se pare ca au niste proprietati excelente. Din pacate in Romania nu am cunostinta sa se cultive, eu am gasit doar de import, din Israel si din SUA. Am cumparat din cei din Israel, o data. La cei din SUA am zis pas. De ce? Din principiu. Pai erau cam la jumate de pret fata de cei din Israel. Oare e mai ieftin sa importi din SUA decat din Israel? Greu de crezut. Probabil au vrut sa ii vanda repede, cine stie din ce motiv, si cum sa vinzi repede decat vanzand mult sub pretul pietei. Asta era teoria mea de Sherlock Holmes. Nu bag mana in foc nici pentru cei din Israel, dar americanii sunt parintii chimicalelor si OMG-urilor ( Organisme modificate genetic), cu Monsanto al lor si alti colosi de gen. Asa ca sa-si tina productiile pentru ei, ca oricum sunt cea mai consumista natiune.

Categoria 4, CELE MAI SIGURE:



*broccoli
*suc de portocale
*afine
*papaya
*varza
*banane
*kiwi
*mazare
*sparanghel
*mango
*ananas
*porumb dulce
*avocado
*ceapa

Aceste produse au fost catalogate ca si sigure chiar daca nu sunt din productie organica, insa sa ne intelegem, nici din acestea nu lipsesc complet reziduurile de pesticide.
Eu m-am bucurat sa gasesc anumite produse in aceasta lista, pentru ca at fi foarte foarte greu in Romania sa gasesti produse cum ar fi avocado si banane, din productii organice.

Sper ca aceste informatii sa va fie de mare folos, atat in alimentatia voastra dar mai ales in alimentatia bebelusilor vostri.

marți, 12 martie 2013

Bebelusul BIO ( Alimentatie ecologica pentru bebelusi )

E posibil sa fi obsrvat in retetele postate de mine pana acum ca sunt adepta produselor BIO in ceea ce priveste alimentatia bebelusilor. Si am simtit nevoia sa impartasesc si cu voi cunostintele si credintele mele despre acest subiect.
e
Majoritatea produselor pe care le consuma un bebelus la inceputul diversificarii, fac parte din legumele si fructele care absorb foarte multe reziduri de pesticide si ierbicide in produsul final ( radacinoase, dovlecei, piersici, mere etc). Cu alte cuvinte chimicale nocive pentru corpul uman si cu atat mai mult pentru organismul unui bebelusi aflat in plina dezvoltare.

De aceea cred ca macar in primul\primii an\ani de viata, bebelusii ar trebui feriti pe cat posibil de acesti factori care le pot influenta negativ dezvoltarea, in principal a sistemului nervos, a celui digestiv si a celui imunitar.

Ar mai exista si un alt motiv destul de intemeiat sa alegem produse organice pentru bebelusii nostri. Unele studii au aratat ca acestea ar contine cantitati mai mari de substante nutritive si vitamine decat produsele conventionale. Se estimeaza ca diferenta ar fi cam de 25%. Deci deloc de neglijat. Eu tind sa cred aceste studii intrucat este logic. O planta pentru a fi cultivata in sistem ecologic trebuie sa fie mai rezistenta, deci mai sanatoasa, iar terenurile pe care sunt cultivate, sunt mai mai bogate in minerale si neaparat nepoluate, asa cum prevede legislatia agriculturii biologice.


In ceea ce priveste aspectul financiar, nu cred ca e foarte scump sa asiguram copilului mic alimente sigure. Oricum nu mai scump decat va fi atunci cand se va face mai mare si va cere singur toate nebuniile de pe piata. Eu consider ca alimentatia nu este un capitol potrivit la care sa faci economii, cel putin nu in sensul renuntarii la calitate. Pentru ca de multe ori renuntarea la calitate inseamana lipsa sigurantei alimentare. Asa ca eu prefer sa am mai putini pantofi si sa asigur familiei mele o alimentatie mai sigura.

O sa postez zilele astea si o lista cu impartirea pe categorii a fructelor si legumelor, pe care bebelusii nostri si noi le consumam, in functie de cantitatea de reziduri chimice pe care le contin. Este o lista pe care am descoperit-o de curand si care mi se pare foarte important de cunoscut.

Si am sa incerc in timp sa impartasesc cu voi trucuri prin care poti sa-ti hranesti bebelusul organic fara sa cheltuiesti o avere.

marți, 5 martie 2013

Remediu contra sughitului

Image courtesy of Ambro at FreeDigitalPhotos.net
Sau cum il scap pe Matei de Ha-hac :).
Nu toti bebelusii sughita, cel putin nu foarte des incat sa constituie o problema, dar Matei al meu sughita intr-o veselie de cand era in burta. Si sughita nene nu glume, de cateva ori pe zi, cateodata si jumatate de ora. Bine, asta cand era mai mic, pana pe la 2 luni, cu timpul a inceput sa sughita mai rar dar tot dureaza destul de mult.
Sughitul in sine nu este ceva rau, insa cand tine prea mult devine enervant pentru bebelus si poate sa-i dea o stare de agitatie. Asa ca eu, ca o mama ce vrea sa-i faca copilului viata usoara si frumoasa :D, am gasit un remediu: zeama de lamaie.
Dar atentie, acest remediu nu se poate folosi decat dupa varsta de 6 luni intrucat zeama de lamaie este acida si poate irita mucoasa stomacului bebelusului.

Cand ii dati primele dati eu recomand o lingurita cu jumatate apa, jumatate zeama de lamaie. Eu acum la 8 luni ii dau si zeama simpla, intr-o lungurita de bebelusi, dar doar o data pe zi. Daca cumva mai sughita in acea zi nu-i mai dau zeama de lamaie simpla ci in combinatie cu apa.

Nu cred ca mai e cazul sa spun ca remediul este eficient si pentru adulti :).

Sper sa va foloseasca informatia asta si sa aveti si voi rezultatele noastre.

luni, 4 martie 2013

Pate de ficatei de pui cu avocado -8 luni +


Azi la pranz Matei a avut ceva nou si super gustos in meniu : pate de ficatei de pui cu avocado.
O sa incep prin a mentiona ca eu am avut ficat de la o pasare de tara, nu am cumparat ficatei de pui din comert.
Si fac mentiunea asta pentru ca ficatul este un organ filtru, avand printre altele si rolul de a metabolizeaza medicamentele,aditivii, pesticidele etc. Si stiind asa in mare cu ce sunt hraniti puii la nivel industrial cred ca e mai bine sa fie evitati ficateii sau pregatiti doar ocazional. Insa daca aveti posibilitatea sa faceti rost de ficatei de la pasari de tara nu ezitati sa-i dati copilului dupa varsta de 7-8 luni. Pe langa multe proteine, fier si alte minerale si vitamine, ficatul de pasare mai contine si COLINA - un element foarte foarte important pentru dezvoltarea creierului. Va intrebati de ce? De asta : la copii si la aduti simptomul deficitului de colina este o capacitate redusa de invatare. Deci se aplica si la bebelusi chiar daca e mai greu de demonstrat.

Si acum gata cu lectia de nutritie, uitati reteta :
- ficatul de la 1 pui
- 1/2 avocado bine copt
- 2 linguri piure de legume simplu sau amestec ( eu am avut de dovlecel cu cartofi si orez)

Acestea sunt toate ingredientele. Se fierbe ficatul de pui bine pana nu mai e deloc rozaliu in interior. Se scobeste miezul de la jumatate de avocado. Intr-un castronel se piseaza si ficatul si avocado bine cu furculita. Nu e nevoie de robot, se face f repede pasta. Se adauga si piureul de legume si se amesteca bine.

Nu are un aspect tocmai placut, de aceea nu am facut poze :D, dar e destul de gustos si cum spuneam mai devreme si foarte sanatos pentru bebe.

Va doresc bebelusi mancaciosi !

miercuri, 27 februarie 2013

Necesar bagaj nastere maternitatea Giulesti ( Panait Sarbu)

Vezi si articolul Despre sectia de neonatologie MAternitatea Giulesti

Vezi si articolul Nastere naturala la materintatea Giulesti 2016

Daca urmeaza sa nasteti la Maternitatea Giulesti ( Panait Sarbu) aveti aici o lista cu bagajul necesar la internare.
Intrucat eu cand eram insarcinata am cautat astfel de informatii si nu am gasit, am sa incerc sa fac o lista cat mai la obiect cu ceea ce iti trebuie in bagajul pentru spital.

Si as vrea sa incep cu o precizare foarte importanta : nu e un bagaj ci sunt 3 bagajele , doua pentru tine si unul pentru bebe. Si fac aceasta precizare pentru ca e bine sa le ai organizate separat, ca la internare, cand eventual esti si in travaliu, sa nu mai stai sa cotrobai prin geanta pentru a lua doar ce iti e permis in sala de nasteri ( asa cum mi s-a intamplat mie de altfel).

Asadar bagajul 1- pentru sala de nasteri ( ma refer la nastere naturala caci asta am experimentat eu):

- 1 pereche papuci
- o camasa de noapte ( rochita + halat)
- 1 pereche de chiloti
- apa plata ( 2 -3 sticle de 0,5 ca sunt mai practice )
- telefonul mobil dat pe silentios ( pt ca teoretic nu ai voie cu el)
- kitul de celule stem ( daca este cazul). Daca nu ati mai avut timp sa achizitionati un kit de celule stem si va doreati e bine de stiu ca puteti achizitiona unul direct din sala de nasteri :). Despre celulele stem mi-am propus sa discut intr-un post separat.
- si e urat ce spun acum dar asta e sistemul - banuti pentru moasa, infirmiera si eventual pentru anestezia eapidurala daca optati pentru ea. Moasei si infirmierei le dati in functie de "calitatea serviciilor prestate". Iar epidurala este cam 350 ron cu tot cu atentia catre doctorul anestezist, un doctor foarte important de altfel. ( cotatie din vara 2012 :D)

Bagajul 2 - un bagaj pe care vi-l aduce partenerul/insotitorul dupa ce ajungeti din sala de nasteri in salon

- 1 pachet mare de vata
- 1 pachet absorbante
- fasa sterila - de preferat nu la sul ci din aceea taiata in bucati de 20-30 cm, ambalate individual
- 4, 5 perechi de chiloti ( sfatul meu este sa nu optati pentru cei de unica folosinta pentru ca nu sunt prea practici )
- 2 camasi de noapte sau alte haine de schimb - rochite comode sau bluza cu pantalon din care sa va fie usor sa alaptati ( daca este vara si foarte cald chiar 3 camasi de noapte )
- apa plata - cat de multa mai ales daca ati facut epidurala . O sa va deshidratati foarte tare dupa o nastere naturala.
-hartie igienica
- servetele intime si servetele umede ( o sa tot aveti nevoie mai ales cand mergeti la baie. )
- sapun / gel de dus
- cana, lingura, furculita (Vezi aici Ce e bine sa mananci dupa o nastere naturala si de ce ? )
- haine pentru externarea lui Bebe ( vi le poate aduce partenerul sau altcineva ulterior)
- pasta de dinti si periuta
- antiperspirant

Aici este posibil sa va mai trebuiasca :
- mamelon de silicon marimea S - acesta in cazul in care mamelonul dumneavoastra este aplatizat sau alambicat si bebelusul nu poate sa-l apuce pentru a suge.
- o sticluta de betadina - in cazul in care doriti sa va faceti toaleta intima si singure, la baie, si sa va schimbati fasa. Nu strica, oricum veti avea nevoie de ea si acasa pentru toaleta intima.
- crema pentru mamelon - pentru evitarea aparitiei ragadelor ( rani provocate de suptul bebelusului) - eu nu stiu decat de Garmastan
- marunti pentru atentii asistente si infirmiere

Bagajul 3 - bagajul lui Bebe pe care il predati la salonul de nou nascuti
- aproximativ 20 de pampersi ( se calculeaza cate 1 la 3 ore)
- servetele umede 1 pachet
- baneocin pudra - 1 cutie
- un ulei de corp pentru bebelusi

Mie mi-a monitorizat sarcina doamna doctor Roxana Rosca ( pe care am cunoscut-o la policlinica privata Rosana din Dr Taberei) si tot cu ea am si nascut. O sa scriu parerea mea despre ea pentru ca eu am cautat informatii pe internet despre ea la inceputul sarcinii si nu am gasit asa ca poate parerea mea ajuta pe cineva.

Nu pot sa zic decat ca am avut o "colaborare" foarte buna cu ea. Dupa parerea mea este un bun profesionist si am apreciat la ea relaxarea si deschiderea. Nu te cheama la ea toata ziua daca nu exista complicatii si iti da numarul de telefon la care chiar raspunde in cazul in care ai vreo problema si vrei sa vorbesti cu ea. Nu cere nimic si nici nu primeste atentii ( mare lucru). Tot la ea a mers si o buna prietena de-a mea care spre deosebire de mine, care am avut o sarcina usoara, fara probleme, a avut ceva dificultati cu sarcina iar doctora s-a dovedit foarte competenta si in cazul ei . Asadar eu, si cred ca si prietena mea, o recomand cu drag pe doamna doctor.

De la Giulesti mai am informatii despre inca 2 doctori :

Doctorul Ion Ionut - despre care am auzit numai cuvinte de lauda
Doctorul Dinu Albu - un doctor foarte competent, era sef de sectie cand am nascut eu , are si un cabinet particular, unde se face ecografia 3D la 25 de saptamani. Dar am inteles ca o sarcina monitorizata de el si o nastere la el sunt ceva mai expensive. Oricum la sarcini cu complicatii majore cred ca isi merita banii inzecit.

Intrucat am multe prietene si rude mamici am sa incerc sa obtin si de la ele detalii despre spitalele unde au nascut si doctorii cu care au colaborat pentru a pune la dispozitia viitoarelor mamici cat mai multe informatii de acest gen, care zic eu sunt foarte importante.Vezi si articolul Avantaje si dezavantaje nastere Maternitatea Giulesti.

Vezi si detalii despre nasterea prin cezariana la Maternitatea Giulesti.



PS: in poza aveti cel mai emotionant si mai frumos moment din viata unei femei . Credeti-ma pe cuvant!