vineri, 17 mai 2013

27 de ani sau...inceputul eternitatii

Ieri am implinit 27 de ani. Am observat ca, de cand am trecut de varsta de 20 de ani, de ziua mea sunt si un pic melancolica. Mi se pare ca timpul a inceput sa treaca prea repede. Parca il si vad asa cum se scurge cu repeziciune asemenea apei in gaurile de scurgere de la ghiuveta. Daca as putea, as face ca MATEI,:
as baga degetelele in scurgere ca sa opresc apa sa mai curga asa repede. Dar nu pot. Insa pot face altceva.

Ca tot am adus vorba de Matei, trebuie sa ii atribui un mare merit, si anume acela ca m-a invatat, acum la 27 de ani, sa privesc viata si timpul din alta perspectiva. Din perspectia eternitatii.

Iar din aceasta perspectiva nu ma mai preocupa atat trecerea timpului ci lucrurile pe care eu in parteneriat cu el, cu timpul, le lasam in urma noastra. Imi dau seama, cand il privesc pe baietelul meu, ca o parte din mine, va trai vesnic.

Dragostea mea, pasiunea mea, felul meu de a gandi, a privi si a rezolva lucrurile, vor fi date mai departe ca o stafeta, din generatie in generatie, mult timp dupa ce eu nu voi mai fii. Si trebuie sa recunosc ca perspectiva asta, pe cat ma face de fericita pe atat de mult ma cutremura. Imi dau seama ca am datoria sa prelucrez si sa finisez cat pot de bine aceasta "stafeta", astfel incat sa nu impovarez generatiile viitoare din sangele meu cu frici, obiceiuri si comportamente care sa le faca viata grea lor sau semenilor lor.

L-am auzit intr-un interviu pe Warren Buffet cum le spunea unor studenti ca fiecare dintre ei are puterea de a schimba lumea. Si cel mai la indemana si mai sigur mod pentru a face acest lucru este prin felul in care isi cresc si isi educa copiii. Am fost surprinsa ca un personaj ca Warren Buffet, in loc le expuna nu stiu ce strategie complexa le-a dat acest model atat de natural de a schimba lumea.

Si o alta figura marcanta, cel putin pentru romani, Regele Mihai, a spus la un moment dat intr-un discurs faptul ca " tara noastra nu este o mostenire de la parinti, ci este un imprumut de la copii".

Asadar, oricat de mult ne-ar presa timpul, eu sunt de parere ca ar trebui sa ne grabim incet atunci cand e vorba de copiii nostri si educatia lor. Pentru ca in ei sadim semintele vesniciei noastre.

Eu imi doresc sa imi traiesc vesnicia in modul cel mai fericit, mai frumos si mai onorabil posibil. Asa ca ma voi stradui sa le ofer copiilor mei o copilarie si o educatie in ton cu aceasta aspiratie.

Sa traiti bine si vesnic !




Niciun comentariu: