sâmbătă, 11 mai 2013

Eu pot, tu poti, el/ ea poate

Traim in niste vremuri dificile , cand muncim mult iar rasplata muncii nu e aproape niciodata pe masura eforturilor si a asteptarilor.
Cu alte cuvinte nu avem atat de multi bani pe cat am avea nevoie sau ne-am dori. Asa ca e greu sa te mai gandesti sa mai dai si la altii din banii tai. Dar cu toate astea eu cred ca daca am sta un pic si ne-am uita in jurul nostru, am ajunge la concluzia ca o parte din banii nostri, munciti din greu, au luat un drum gresit. Adica au fost cheltuiti sub impulsul unei stari sau al unor emotii si s-au dus pe apa sambetei, sau daca imi permiteti o exprimare mai dura, i-am cheltuit fara cap.

Stau si ma intreb de cand o oja care sare de pe unghie la primul pahar spalat , un fard pe care il stergi la sfarsit de zi, o rochie pe care o porti o singura data sau o jucarie scumpa pe care copilul tau o ignora cu desavarsire, au ajuns sa fie mai importante decat o viata de om.

O sa ziceti ca asa ceva nu o sa se intample niciodata.
Si totusi se intampla. Ne planificam veniturile pentru astfel de cheltuieli, oja, farduri, jucarii etc dar niciodata pentru a ajuta un om.

Recunosc ca asa faceam si eu, pana anul trecut cand, mi-am dat seama ca mie imi aduce multa fericire sa-i ajut pe ceilalti. Si atunci m-am gandit ca trebuie sa fac acest lucru oarecum planificat, daca vreau sa-l fac bine si nu la plesneala. Si asa am ajuns sa-mi stabilesc un buget anual pentru donatii. Da stiu, e ceva ciudat si pare si complicat in acelasi timp. De ce nu dau pur si simplu unui cersetor pe strada un leu pe saptamana si am scapat de o grija?

Pai o sa va spun si de ce nu fac asa. Pentru ca ajutand un cersetor, fie el chiar si cu un handicap sau o boala adevarate, risc sa nu fac altceva decat sa incurajez mafia cersitului sa se dezvolte, si sa contribui la ridicarea "imperiilor" unor oameni de nimic.

Asa ca am hotarat sa nu mai dau niciun ban pe strada, dar in schimmb anual sa am in vedere faptul ca, am o suma, anul acesta este de 300 de lei, pe care atunci cand se iveste un caz in care cred, sa o directionez, in intregime sau partial catre acel caz. Macar in felul acesta stiu sigur ca ajut cel putin un om iar ajutorul meu e semnificativ. Anul trecut banii au ajuns la cazul unei fetite. Era fiica nasilor unei foste colege de serviciu si avea nevoie de o operatie in strainatate. Am aflat ulterior ca fetita este bine sanatoasa si am avut o satisfactie enorma ca am contribuit si eu la un asa miracol.


Anul acesta banii au ajuns la sotul unei colege de serviciu, deasemenea grav bolnav.Si despre el am vesti destul de bune desi nu a terminat inca tratamentul.

Insa chiar daca am cheltuit deja bugetul de donatii pentru anul acesta, imi este imposibil sa nu ajut si acest baietel.

http://danielpirvu.ro/wordpress/?page_id=147

Este baietelul unei prietene din liceu si este de o seama cu Matei. Tin minte si acum ca dupa nastere am vorbi cu Stela sa ne vedem in parc cu copiii. Si chiar ma gandeam la ea zilele astea, pentru ca azi sa aflu ce tragedie traieste ea impreuna cu familia ei. Cum as putea sa nu o ajut doar pentru ca mi s-a terminat "bugetul" de donatii pe anul acesta.

Asa ca am inceput sa fac niste calcule simple si sa imi recalculez bugetul pentru luna in curs. Este ziua mea pe 16 si i-am zis deja sotului meu ca anul acesta nu vreu cadou, vreau echivalentul in bani pentru ca imi doream sa imi iau ceva anume. Acum cu jumatate din ei vreau sa-l ajut pe Daniel. Iar pe 19 avem un botez la care vom merge si am hotarat ca in loc sa merg la coafor, sa imi aranjez parulsingura acasa. Asa mai economisesc vro 50 de lei pe care pot sa ii daruiesc lui Daniel.

De asemenea am lua din mica pusculita a lui Matei 100 de lei si am pus in locul lor un biletel pe care am scris asa:
" 100 de lei , daruiti lui Daniel Parvu, un baietel bolnav care avea nevoie de ajutorul tau".

Imi place sa cred ca baietelul meu, cand va fi la varsta la care va intelege aceste lucruri, va fi fericit ca a putut ajuta si el.

Astfel am strans 300 de lei pe care ii voi darui lui Daniel cu toata dragostea si cu speranta ca intr-o zi el si baietelul meu se vor intrece impreuna cu bicicletele in parc.

Acesta e exemplul meu, dar exista nenumarate astfel de posibile calcule. Spre exemplu daca as fi fumatoare, oricat de greu mi-ar fi, as renunta la tigari o saptamana iar cu cei aproximativ 100 de lei economisiti as salva acest baietel. Va dati seama ca ar fi nevoie doar de 5000 de fumatori capabili de acest gest pentru ca viata lui Daniel sa fie salvata?


Sper ca v-am convins cu aceste vorbe si aceste calcule, ca sa ajutati nu inseama neaparat sa renuntati voi definitiv la ceva, ci inseamana sa fii putin creativ cu bugetul tau, sa recalculezi si in final sa imparti cu inima deschisa ceea ce ai. Nu trebuie sa asteptati mult recompensa, vine garantat. Chiar pe lumea asta. Ce se intampla pe cealalta ...ma depaseste.

Niciun comentariu: