miercuri, 2 noiembrie 2016

Stimulare dezvoltare bebelusi 4 - Echilibrul


Despre etapele mersului la bebelusi si varsta la care acestia incep sa mearga exista foarte multe articole destul de complexe pe internet. Asa ca nu am de gand sa repet toate aceste informatii. O sa spun doar 2 lucruri pe care le-am constata din viata mea alaturi de cei 2 baieti ai mei si care mi se par utile de stiut.

1. Este fals ca daca sunt mai dolofani copiii merg mai tarziu. Amandoi bebelusii mei au fost ( cel mic inca e) dolofani bine si amandoi au mers devreme. 11 luni si jumatate cel mare si 9 luni cel mic ( da, mi se pare incredibil inca) . Si deasemenea nu e o regula ca daca merge de-a buselea incepe sa mearga mai tarziu. Cel mare nu a mers deloc de-a buselea si a mers mai tarziu ca cel mic, care a mers, si inca merge uneori de-a buselea.

2. A doua chestie interesanta pe care as vrea sa o impartasesc am constatat-o la cel mic, care a inceput sa mearga la 9 luni singur singurel cu un echilibru incredibil. Am fost foarte uimita de cat de precoce a fost la mers si ce echilibru extraordinar are, in ciuda faptului ca e grasut, insa am descoperit ca cel mai probabil am contribuit si noi la acesta performata a lui. Zilele trecute citeam in cartea Bebelusul inteligent. 100 de jocuri pentru dezvoltarea rapida a bebelusului cum ca datul in leagan dezvolta foarte mult echilibrul bebelusilor. Si atunci mi-a picat fisa. Bebelusul nostru, de cand sta in fundulet bine, de pe la 5 luni si jumatate a fost dat aproape zilnic in leagan. Asa ca da, as zice ca se confirma in cazul nostru.

In concluzie, daca vreti sa aveti copii "mergareti", puteti incerca datul in leagan ca metoda de dezvoltare a echilibrului. Rau sigur nu face.

PS: Am pus si link-ul cartii in caz ca va intereseaza.



miercuri, 26 octombrie 2016

"Fa ce vrei dar sa nu vii la mine"

Acum cateva zile ma jucam cu Matei al meu si el nu mai stiu ce insista sa faca iar eu, care stiam ca nu e bine ii ziceam NU, NU! NU, NU! Pana la urma vazand ce capos e am zis plina de "intelepciune" :
-Bine, hai fa ce vrei! Dar daca o patesti sa nu vii la mine !

Nici nu am terminat de spus bine fraza ca mintea mea, care evident ramasese un pic in urma gurii, mi-a tras o mustrare grozava. Oare cum am putut sa-i zic copilului asa ceva.

Mi-am dat seaman ca este o expresie pe care am auzit-o de multe ori in copilarie, dar pe care nu vreau si nu trebuie sa o folosesc la randul meu cu copiii mei. Astfel de vorbe, pur si simplu aruncate, nu gandite, cred ca pot avea un efect nedorit pe termen lung. Pot sabota relatia de deschidere si incredere dintre copil si parinte. Practic, cu aceasta expresie, i-am transmis copilului ca nu ii voi fi alaturi la greu. Iar acesta nu este un mesaj pe care vreau sa-l transmit copiilor mei. As vrea in schimb sa stie ca eu le sunt alaturi, chiar si atunci cand nu sunt de acord cu alegerile lor. Sunt acolo si cand sunt lauri de cules si cand sunt cioburi de strans.

Nastere naturala maternitatea Giulesti ( Panait Sarbu) 2016 - bagaj necesar si altele

Salut,

Nu am mai scris demult pe blog, asa demult incat intre timp a aparut micutul nr. 2. :) Tot un baietel minunat, care are acum deja 9 luni. Si el a vazut lumina zilei tot la Maternitatea Giulesti, in luna ianuarie a acestui an. Am nascut in acelasi loc intrucat medicul meu, doamna Roxana Rosca, activeaza in continuare acolo. Si faptul ca stiam deja la ce sa ma astept cred ca m-a ajutat un pic. Desi sa stii la ce te astepti nu insemana ca nasterea este mai usoara :)).

Ce sa va zic despre aceasta a doua experienta la maternitatea Giulesti. Prea multe nu s-au schimbat. In mare a fost cam acelasi "protocol".
Vezi : Necesar bagaj nastere maternitatea Giulesti ( Panait Sarbu)
Bagajul necesar este acelasi, atat pentru mame cat si pentru pitic. Doar ca acum nu au mai cerut in bagajul copilasului baneocin pudra. Doar pampers (cca 6/zi) , servetele umede si ulei de corp, dar uleiul era mai mult optional.

Ce a fost nou a fost ca la internare te puneau sa semnezi un document prin care iti dadeai acceptul sa-ti vaccineze copilul. Inainte nu exista acest document de accept, ii vaccinau pe toti. Acum evident cine nu isi da acceptul isi ia copilul nevaccinat. Nu o sa intru in polemici despre a vaccina sau a nu vaccina, este alegerea fiecaruia. Eu am ales sa-l vaccinez.

Deasemenea ceva schimbat a fost ca nu mai aveai voie sa iti sterilizezi mamelonul de silicon la sterilizatorul lor, asa cum se intampla in urma cu 3 ani. Acum trebuia sa iti cumperi solutie de sterilizat. Se gaseste la farmacie-de la Chicco dar cred ca sunt si alte firme. Este 1 bidon de 1L care costa in jur de 30 de lei. Asa ca daca credeti ca aveti nevoie sa folositi mamelonul de silicon pentru alaptare, luati in calcul si aceasta solutie de sterilizat in bagajul mame
O noutate este si ca au schimbat laptele praf cu care ii hranesc pe micuti. Nu le mai dau Nan le dau Lactana de la Topfer. Ceea ce mie mi s-a parut OAU, pentru ca Lactana este un lapte praf Organic, dupa parerea mea mult mai bun decat NAN si celelalte. Laptele de la Topfer eu l-am folosit la ambii copii, cat am alaptat doar ocazional, ca si completare.

Nu stiu ce sa va mai scriu momentan, dar daca aveti intrebari punctuale va raspund cu drag.

Nastere usoara!



sâmbătă, 3 ianuarie 2015

O metoda de a invata copiii mici engleza ( sau orice alta limba straina)

Copiii mici sunt foarte curiosi, si pe la 2 ani, cand incep sa vorbeasca mult, incep sa puna si foarte foarte multe intrebari. Eu am profitat de curiozitatea lui Matei, si l-am invatat un pic de engleza. Cum am facut?

Pai Matei imi punea mereu intrebarea, "Cum il cheama?" . Indiferent ca era un catel, un purcel, un tractor, Matei ma intreba mereu " Cum il cheama?" . Din dorinta de a satisface curiozitatea copilului, dar si de nu imi mai strica mintea cautand cate un nume interesant pentru fiecare lucru, am inceput sa ii spun denumirea lui in engleza. Daca vedea un porc - ii spuneam ca-l cheama PIG. Daca vedea o gaina ii ziceam HEN, si asa mai departe.

Acum stie Matei al meu, o multime de animale in engleza, culorile, numerele, si chiar cateva masini de constructie.
Deh, pasiunile trebuiesc incurajate. :)

Sper sa va inspire metoda mea si sa o folositi, sau si mai bine, sa gasiti si voi propriile metode, adaptate copilului vostru, prin care sa stimulati invatarea unei limbi straine.