Mamaia BIO


Cred ca deja stiti ca radacinoasele fac parte din produsele cu foarte multe reziduuri chimice . De aceea , in principiu, trebuie sa evitam sa le dam bebelusilor daca nu sunt organice.
Image courtesy of Simon Howden at FreeDigitalPhotos.net

Acum in tara la noi gasim foarte rar fructe si legume certificate organic si atunci cand le gasim au niste preturi exorbitante. Dar ce mai gasim la noi in tara din fericire sunt TARANII AUTENTICI din piata. Bine, nici ei nu se gasesc chiar pe toate drumurile, si oricum nu sunt o garantie a faptului ca sunt produse crescute natural. Dar eu zic sa vizitati piata si sa va urmati instinctul. Spre exemplu, pentru radacinoase, eu am gasit la mine in piata o batranica de la care cumpar morcovi, telina, pastranac, radacina de patrunje, ceapa, sfecla etc. Cum am avut incredere in ea? Pai in primul rand m-am uitat la ea, este o taranca autentica, si apoi m-am uitat la marfa ei. Era aproape singura din piata care nu avea morcovii aceia lungi, drepti si curati luna, ci avea niste morcovi mai mici, destul de strambi si cu pamant pe ei. Ei bine tanti asta sigur nu a cumparat morocovii de la angro, ci i-a scos din pamant. Bineinteles ca m-am si dat in vorba cu ea, si asa am aflat de unde este. Mai mult, mandra de marfa ei, mamaie a laudat-o si mi-a zis ca morcovii sunt foarte dulci, ca ea le pune balegar ca ingrasamant. Atat aveam nevoie sa stiu, ca sa ma imprietenesc cu mamaia Sonia si sa devin clientul ei fidel. Asa ca mergeti si colindati-va piata si cautati-o pe mamaia Sonia a voastra .


Comentarii

Postări populare